Isuse, Veşnic Călător

Meditând astăzi asupra Evangheliei pe care ne-o propune Biserica în Duminica Vocaţiilor (Isus Păstorul cel bun), mi-am amintit câteva versuri scrise de Traian Dorz de o frumuseţe şi un realism extraordinar. Cât de uşor ne putem regăsi în aceste versuri! Câte "NU-uri" au ţesut istoria noastră... 

Vă propun aceste versuri ca suport pentru o eventuală meditaţie:

Isuse, Veşnic Călător prin lumea de păcate,
Tu baţi străin şi iubitor la uşile-ncuiate.

Nimic Tu nu-i ceri nimănui, când baţi şi-aştepţi să vină,
ci vrei să laşi în viaţa lui, iertare şi lumină.

Citeşte mai mult»

Vocaţiile – un dar pentru Biserică şi pentru lume

Mâine, 29 aprilie 2012, în duminica a IV-a din Timpul Pascal, Biserica Romano-Catolică celebrează a 49-a Zi Mondială de rugăciune pentru Vocaţii. Este o invitaţie puternică de a ne aminti în rugăciunile noastre de nevoia pe care o are Biserica de persoane care să i se consacre lui Cristos într-un mod deosebit. "Rugaţi pe Stăpânul secerişului să trimită lucrători în secerişul tău" (Mt. 9,38).

Părinte Sfânt, priveşte spre această omenire a noastră, care face primii paşi pe drumul celui de-al treilea mileniu. Viaţa ei este încă puternic marcată de ură, de violenţă şi oprimare, dar foamea de dreptate, de adevăr şi de har îşi găsesc încă loc în inimile multora care aşteaptă să aduci mântuirea înfăptuită de tine prin Fiul tău, Isus. Avem nevoie de vestitori curajoşi ai Evangheliei, de slujitori generoşi ai omenirii suferinde. 

Te rugăm să-i trimiţi Bisericii tale preoţi sfinţi, care să sfinţească poporul tău cu instrumentele harului tău. Trimite consacraţi şi consacrate în număr mare, care să arate sfinţenia ta în mijlocul lumii. Trimite în via ta lucrători sfinţi, care să muncească cu înflăcărarea iubirii şi, împinşi de Duhul tău Sfânt, să poarte mântuirea lui Cristos până la marginile pământului. Amin. (Fer. Ioan Paul al II-lea)

Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea a trimis cu această ocazie şi un mesaj către întreaga Biserică cu tema "Vocaţiile – dar al carităţii lui Dumnezeu".

Citeşte mai mult»

Anti–Geneza şi plânsul lui Dumnezeu

În cele din urmă omul a distrus pământul.

Pământul era frumos
Iar deasupra lui plutea spiritul omului
care a distrus totul.

Şi omul a zis: "Să fie întuneric".
Şi a văzut omul că întunericul era bun,
şi a numit întunericul „siguranţă”;
şi s-au împărţit în rase, religii şi clase.
Nu a fost seară, şi nu a fost dimineaţă
în a şaptea zi înaintea sfârşitului. 

Citeşte mai mult»

Mă îndoiesc, deci exist !(?)

Ceea ce mă impresionează cel mai mult în Evangheliile pe care le ascultăm în acest Timp Pascal este dificultatea extraordinar de mare a apostolilor şi a celor care l-au cunoscut pe Isus de a crede în misterul Învierii sale. Ne-am întâlnit în acest timp, pe rând, cu îndoiala Mariei Magdalena, cu îndoiala lui Petru şi a lui Ioan care au alergat la mormântul gol, cu îndoiala celorlalţi apostoli, cu îndoiala lui Toma de duminica trecută, cu îndoiala ucenicilor care se îndreptau spre Emaus. Toţi aceştia, pe rând, au avut momente de îndoială, de necredinţă.

Îndoiala este o constantă şi în vieţile noastre. Sunt convins că nu există nimeni printre noi care să nu se fi îndoit la un moment dat… Probabil mulţi se mai îndoiesc încă şi, cu siguranţă, toţi ne vom mai îndoi în viitor de unele conţinuturi ale credinţei noastre. Există în vieţile noastre momente de îndoială nu numai cât priveşte misterul învierii lui Isus, dar chiar cât priveşte existenţa însăşi şi prezenţa lui Dumnezeu în lume şi în viaţa noastră. Aş spune, vai de cel care nu s-a îndoit niciodată! Oscar Wild spunea că „îndoiala este începutul adevăratei credinţe”, iar un alt autor spunea: „fără îndoială nu există decât moartea”. Îndoiala poate să fie utilă credinţei. Este primul pas pentru a ajunge la certitudinea credinţei. Problema nu este a acelora care au îndoieli, ci a acelora care au numai convingeri. Tudor Octavian spunea: „să te ferească Dumnezeu de cei care au doar convingeri şi nici o îndoială”.

Citeşte mai mult»

Rugăciunea – actul spontan al celui care crede

(Interviu difuzat la Radio Maria, joi 19 aprilie 2012 de la ora 12.15)

1. Vă rugăm să aprofundaţi temele principale ale audientei generale de ieri, miercuri 18 aprilie 2012.

Sfântul Părinte porneşte de la un text din Faptele Apostolilor, numit şi „Micile Rusalii”. Acest text spune că după ce apostolii Petru şi Ioan au vindecat, prin puterea lui Isus cel viu care lucra în ei, un paralitic la poarta Templului, şi după ce au fost închişi şi eliberaţi, ei s-au întors în mijlocul celorlalţi apostoli şi, povestindu-le toate aceste evenimente, şi-au ridicat toţi privirea spre cer şi au făcut această rugăciune foarte frumoasă:

Citeşte mai mult»

Toma – Geamănul nostru

Duminica de astăzi mai este numită şi Duminica Tomei – asta pentru că în centrul celei de-a doua părţi a Evangheliei se află el, Toma, numit Geamănul. De ce oare „Geamănul”? Pentru că el este geamănul nostru, fratele nostru, al fiecăruia dintre noi. Fiecare se poate regăsi în experienţa lui Toma şi în modul său de a gândi. Da, Toma este fratele nostru geamăn.

Vă propun astăzi să încercăm să vedem cum anume ne reprezintă acest personaj şi ce anume putem învăţa noi, fraţii săi, din experienţa sa.

Toma a fost arătat cu degetul în mod eronat de generaţii întregi de creştini, aplicându-i-se pe frunte o etichetă mare „Toma necredinciosul”. Însă nu este deloc aşa. Aş spune chiar că Toma a fost mai credincios decât ceilalţi apostoli care şi ei au avut dubii şi au fost cuprinşi de o mare necredinţă. Însă problema este că Toma nu a fost prezent atunci când Isus li s-a arătat tuturor ucenicilor adunaţi împreună. Toma nu era acolo şi, deci, a pierdut prima întâlnire cu Isus.

Citeşte mai mult»

Mi-e dor de Isus!(?)

M-a impresionat mereu figura Mariei Magdalena care plânge la mormântul lui Isus pentru că nu a mai găsit nici măcar trupul său mort.

Cunoaştem bine istoria vieţii sale, chiar dacă exegeţii şi teologii se mai întreabă asupra adevăratei sale identităţi. Tradiţia a asociat-o cu femeia păcătoasă prinsă în adulter care, conform legii lui Moise, trebuie să fie omorâtă cu pietre. Scriptura zice că Domnul a scos din ea şapte demoni. Deci este clar că Maria Magdalena, înainte să îl cunoască pe Isus, era o păcătoasă. Însă momentul întâlnirii ei cu Isus i-a schimbat radical viaţa. Isus reuşise să-i redea un sens pentru viaţa sa… Din acel moment, Maria Magdalena nu a mai lipsit de la nici un eveniment mai semnificativ din viaţa lui Isus. O vedem şi acum în faţa mormântului gol, plângându-l pe cel care i-a schimbat viaţa. Îi spune „Grădinarului”: „Dacă l-ai luat spune-mi unde l-ai pus şi mă voi duce să îl iau”. Înţelege îmi lipseşte; nu mai pot trăi fără el. Dacă ştii vreun indiciu, spune-mi. Am nevoie de el. Este totul pentru mine. Îl vreau aşa mort cum e, dar îl vreau pentru că el e totul pentru mine; îmi lipseşte. Mi-e dor de el!

Citeşte mai mult»