
(Această rugăciune a fost compusă de papa Ioan Paul al II-lea cu ocazia celei de-a 1650-a aniversare a nașterii sfântului Augustin, rostită la 11 noiembrie 2004 în Capela privată din Vatican, în fața relicvelor Sfântului)
O mare sfinte Augustine,
părintele și maestrul nostru,
tu care cunoști căile luminoase ale lui Dumnezeu,
dar și căile întortocheate ale oamenilor,
noi admirăm minunățiile
pe care Harul divin le-a realizat în tine,
făcând din tine un mărturisitor neobosit
al adevărului și al binelui, în slujirii fraților.
La începutul unui nou mileniu,
însemnat cu Crucea lui Cristos,
învață-ne să citim istoria în lumina Providenței divine,
care conduce evenimentele spre întâlnirea definitivă cu Tatăl.
Îndreaptă-ne spre țelul păcii,
trezind în inimile noastre același dor după acele valori pe care se poate construi,
cu puterea care vine de la Dumnezeu,
o cetate pe măsura omului.