duminică, 2 aprilie 2017

Dumnezeu in fata mortii. Predica din Duminica a V-a din Postul Mare

Predica la duminica a V-a din Postul Mare, rostita la data de 10 aprilie 2011.
Suntem în duminica a cincea din Postul Mare. Ne apropiem cu paşi repezi de celebrarea anuală a misterului morţii şi învierii lui Cristos. Lecturile pe care Sfânta Biserică ni le propune spre reflecţie astăzi au menirea de a ne introduce deja în acest mister central al credinţei noastre. Învierea lui Lazăr pe care am ascultat-o relatată în Evanghelia zilei, reprezintă o adevărată cateheză. Ea ne descoperă, pe de o parte, atitudinea oamenilor obişnuiţi în faţa morţii, iar pe de altă parte, atitudinea pe care o are Dumnezeu şi cea pe care suntem chemaţi să o adoptăm şi noi, creştinii, în faţa aceleiaşi realităţi.

joi, 16 martie 2017

Sfantul Apostol Petru in scrierile sfantului Ioan Gura de Aur

Introducere
În scrierile sfântului Ioan Gură de Aur găsim nenumărate referințe la sfântul apostol Petru, care scot în evidență stima deosebită și venerația pe care marele predicator al antichității o avea față de cel pe care obișnuia să îl numească “corifeul”, “capul apostolilor”, “gura discipolilor”, “coloana Bisericii” etc.[1] Ceea ce l-a determinat pe autorul nostru să îi recunoască apostolului Petru un statut cu totul special în rândul celorlalți apostoli au fost virtuțile sale și misiunea particulară pe care acesta a primit-o din partea lui Cristos (cf. In. 21,15-18). Însuși numele pe care Isus i l-a dat (Kefas, adică Piatră), explică Ioan Gură de Aur, se datorează faptului că era de neclintit în credința sa.[2] Această credință puternică a Apostolului, l-a făcut să fie cel dintâi care s-a ridicat în ziua Rusaliilor spre a da mărturie publică, cu mult curaj, despre Învierea lui Cristos din morți.[3] Credința și iubirea față de Învățătorul său îl împingeau în diferite circumstanțe să intervină mai repede decât ceilalți apostoli și să vorbească în numele tuturor. Tocmai această promptitudine a lui Petru, care nu ezita să ia cuvântul atunci când ceilalți tăceau, l-a inspirat pe Ioan Gură de Aur să îl numească “gura”, “limba” apostolilor:

joi, 9 martie 2017

Postul Mare împreună cu sf. Augustin. Condamnă-ți păcatele și unește-te cu Dumnezeu!

Introducere 
Viața prezentă nu se poate compara cu cea viitoare. Omul trăiește în sine tensiunea între bunătatea lucrării lui Dumnezeu și răutatea legată de păcat. Sf. Paul în Scrisoarea către Romani (7,19) sintetizează acest lucru în axioma: Nu săvârșesc binele pe care îl vreau, ci răul pe care nu îl vreau. Omul este într-adevăr o mare enigmă: interioritatea sa este pozitivă, dar praxis-ul (acțiunea, practica) este negativ. El are nevoie de o intervenție din exterior, care să îl ajute să  depășească ruptura dintre ceea ce este și ceea ce face. Acest ajutor este rodul harului divin: este lumina care deschide ochii încețoșați de păcat, care invită omul să iasă afară, să înfăptuiască adevărul și să trăiască conform Adevărului. Cine săvârșește adevărul condamnă în sine însuși acțiunile rele; cere-i lui Dumnezeu iertare și, recreat în inima sa, trăiește veghind să strălucească lumina lui Cristos.

miercuri, 8 martie 2017

Postul Mare împreună cu sf. Augustin. Acesta este timpul milostivirii, în care încă ne putem corecta

Introducere
În așteptarea celei de-a doua veniri a Fiului lui Dumnezeu, când va veni pentru judecata finală, Biserica trăiește timpul milostivirii. Dumnezeu în marea sa mărinimie dă dovadă de răbdare și oferă mereu o nouă șansă de pocăință celui păcătos. Cu toate acestea, iertarea lui Dumnezeu așteaptă ca și păcătosul să fie dispus să îl ierte pe aproapele său. A-i acuza pe ceilalți pentru a se scuza pe sine grăbește timpul condamnării din partea lui Dumnezeu. Iertarea negată aproapelui se va întoarce în mod inevitabil asupra propriei persoane, pentru că, cu măsura cu care se măsoară, vom fi și noi măsurați (cf. Mt 7,2).

marți, 7 martie 2017

Postul Mare împreună cu sf. Augustin. Dumnezeu este autorul binelui, noi al răului

Introducere
Augustin invită omul păcătos la un examen onest de conștiință, care să pună în lumină responsabilitatea acestuia în fața răului. Dacă păcatul înseamnă pervertirea voinței umane, care se apleacă spre bunurile inferioare în loc să caute Binele Suprem, atunci acesta nu poate fi atribuit decât omului. În același timp, omul nu trebuie să cadă în aroganță și orgoliu, atribuindu-și sieși binele înfăptuit. Binele vine de la Dumnezeu, răul de la om: de aici derivă principiul augustinian, conform căruia omul trebuie să elimine din sine păcatul pentru a face loc acțiunii salvatoare a lui Dumnezeu.

luni, 6 martie 2017

Postul Mare împreună cu Sf. Augustin. Păcatele mici

Introducere
Micile picături, atunci când cad în mod continuu și insistent, pot umple fluvii sau săpa în pietre; la fel și micile păcate cotidiene, chiar dacă nu sunt foarte grave, sunt capabile, tocmai pentru că sunt numeroase, să îl conducă pe om la moarte. Sunt ușoare, nu sunt grave”: aceasta este justificarea instinctivă pe care omul o formulează confruntându-se cu păcate mult mai mari. Dar asta înseamnă deja autosuficiență… Care sunt remediile pe care Sf. Scriptură le propune pentru a îndrepta o asemenea fragilitate umană? Faptele de milostivire corporală și spirituală, rugăciunea, postul și pomana; la acestea Augustin adaugă deseori plânsul și căința inimii.

duminică, 5 martie 2017

Postul Mare împreună cu sf. Augustin. Ispitirea lui Isus și ispitirile noastre

Introducere
De la Adam încoace, orice om este chemat să demonstreze în mod constant fidelitatea sa față de Dumnezeu în fața tentațiilor Celui Rău. Alegerea între bine și rău nu o facem o dată pentru totdeauna, ci trebuie să o repetăm zilnic. Iată de ce avem nevoie de învățătura lui Isus, care a fost și el tentat în pustiu: “dacă el nu ar fi învins ispititorul, cum ai fi putut învăța cum trebuie să lupți împotriva lui?” Cele trei ispite la care a fost supus Isus sintetizează cele trei dimensiuni fragile ale vieții omului: dorința necontrolată de a poseda și de a acumula bunuri materiale (pietre transformate în pâine), dorința de putere (posedarea împărățiilor pământului) și dorința de omnipotență (refuzul de a-l adora pe Dumnezeu). Pentru a învinge zilnic aceste ispite/tentații omul dispune de un instrument care nu poate da greș: Cuvântul lui Dumnezeu.