Introducere
În
așteptarea celei de-a doua veniri a Fiului lui Dumnezeu, când va veni pentru judecata finală, Biserica trăiește timpul milostivirii. Dumnezeu
în marea sa mărinimie dă dovadă de răbdare și oferă mereu o nouă șansă de
pocăință celui păcătos. Cu toate acestea, iertarea lui Dumnezeu așteaptă ca și
păcătosul să fie dispus să îl ierte pe aproapele său. A-i acuza pe ceilalți
pentru a se scuza pe sine grăbește timpul condamnării din partea lui Dumnezeu.
Iertarea negată aproapelui se va întoarce în mod inevitabil asupra propriei
persoane, pentru că, cu măsura cu care se măsoară, vom fi și noi măsurați (cf.
Mt 7,2).
"Într-adevăr,
acum, când săvârșești răul, ți se pare că ești bun, pentru că nu vrei să te
vezi pe tine însuți. Îi judeci pe ceilalți, dar nu te uiți la tine; îi acuzi pe
ceilalți, dar nu te gândești la tine; pe ceilalți îi pui în fața ochilor tăi,
dat pe tine te pui înapoia spatelui. Eu, în schimb, când te voi învinui, voi
proceda invers. Te voi lua dindărătul spatelui și te voi așeza în fața
propriilor tăi ochi. Atunci te vei vedea și vei plânge. Dar nu va mai exista
nicio posibilitate de a te schimba. Neglijezi timpul milostivirii: va veni
timpul judecății. Tu însuți, de fapt, mi-ai cântat în biserică: vreau să îți
cânt milostivirea și dreptatea, Doamne. Din gura noastră răsună, din toate părțile pământului Biserica cântă lui Cristos: vreau să îți cânt milostivirea și dreptatea,
Doamne. Acesta este timpul milostivirii și ne putem corecta; nu a ajuns încă
timpul dreptății. Se poate face încă ceva; este încă timp. Am păcătuit, să ne
corectăm. Nu s-a terminat încă drumul. Să nu disperăm, ceea ce ar fi și mai rău;
pentru că exact pentru păcatele umane scuzabile, cu atât mai frecvente cu cât
sunt mai mici, Dumnezeu a constituit în Biserica sa anumite perioade de
milostivire preventivă, adică acel medicament cotidian, când spunem: și ne iartă nouă greșelile noastre precum și
noi iertăm greșiților noștri (Ps 100,1). Încurajați de aceste cuvinte, cu fața
curată, să ne apropiem de altar; încurajați de aceste cuvinte, cu fața curată,
să ne împărtășim cu trupul și sângele lui Cristos." (Serm. 17, 5)
Pe scurt…
Vă plac aceste cuvinte, dar eu vreau fapte. Să nu
mă întristați cu comportamentul vostru păcătos, pentru că bucuria mea în
această viață este conduita voastră bună. (Serm. 17, 7)