joi, 9 martie 2017

Postul Mare împreună cu sf. Augustin. Condamnă-ți păcatele și unește-te cu Dumnezeu!

Introducere 
Viața prezentă nu se poate compara cu cea viitoare. Omul trăiește în sine tensiunea între bunătatea lucrării lui Dumnezeu și răutatea legată de păcat. Sf. Paul în Scrisoarea către Romani (7,19) sintetizează acest lucru în axioma: Nu săvârșesc binele pe care îl vreau, ci răul pe care nu îl vreau. Omul este într-adevăr o mare enigmă: interioritatea sa este pozitivă, dar praxis-ul (acțiunea, practica) este negativ. El are nevoie de o intervenție din exterior, care să îl ajute să  depășească ruptura dintre ceea ce este și ceea ce face. Acest ajutor este rodul harului divin: este lumina care deschide ochii încețoșați de păcat, care invită omul să iasă afară, să înfăptuiască adevărul și să trăiască conform Adevărului. Cine săvârșește adevărul condamnă în sine însuși acțiunile rele; cere-i lui Dumnezeu iertare și, recreat în inima sa, trăiește veghind să strălucească lumina lui Cristos.


"Mulți și-au iubit păcatele și mulți și-au mărturisit păcatele. Cine recunoaște propriile păcate și le condamnă, este deja de acord cu Dumnezeu. Dumnezeu condamnă păcatele tale; și dacă le condamni și tu, te unești cu Dumnezeu. Omul și păcătosul sunt două realități distincte: omul este lucrarea lui Dumnezeu, păcătosul este lucrarea ta, omule. Distruge ceea ce ai făcut tu, pentru ca Dumnezeu să salveze ceea ce a făcut El. E nevoie ca tu să disprețuiești în tine lucrarea ta și să iubești în tine lucrarea lui Dumnezeu. Când începe să îți pară rău de ceea ce ai făcut, atunci încep operele tale bune, pentru că disprețuiești operele tale rele. Operele bune încep cu recunoașterea operelor rele. Ce vreau să spun când zic: înfăptuiește adevărul? Vreau să spun că nu trebuie să te amăgești pe tine însuți, nu te scuza, nu te măguli; nu spune că ești drept, în timp ce ești vinovat. Vino la lmină ca să se vadă operele tale, căci sunt făcute în Dumnezeu. Și, într-adevăr, păcatul tău, de care acum îți pare rău, nu l-ai fi regretat dacă Domnul nu te-ar fi luminat și dacă adevărul tău nu ți l-ar fi descoperit. Dar cine, după ce a fost mustrat, continuă să iubească păcatele sale, disprețuiește lumina care îl mustră, și fuge de ea pentru a nu-i fi arătate operele rele pe care le iubește. Cine, în schimb, înfăptuiește adevărul, condamnă în sine operele sale rele; nu se dă înapoi, nu se iartă, pentru ca Dumnezeu să îl ierte. El însuși recunoaște ceea ce vrea să îi fie iertat de Dumnezeu, și astfel iese la lumină și îi mulțumește pentru că i-a arătat ceea ce trebuie să disprețuiască în sine. Spune-i lui Dumnezeu: Întoarce fața ta de la păcatele mele. Dar cum s-ar putea spune asta, dacă nu adaugi: pentru că recunosc păcatul meu și păcatul meu e pururi înaintea mea? (Ps 50,11). Să stea în fața ta păcatul tău, dacă vrei să nu stea în fața lui Dumnezeu. Dacă, în schimb, vei arunca păcatul tău îndărătul spatelui, Dumnezeu îl va așeza în fața ochilor tăi; și îl va așeza în fața ochilor tăi când părerea de rău nu va mai putea da nici-un fruct." (In Io. Ev. tr. 12, 13-14)

Pe scurt…

Dar tu, Doamne, ești bun și îndurător: cu mâna ta dreaptă ai secătuit hăul stricăciunii din sufletul meu, măsurând cu privirea adâncimea morții mele. Tot ceea ce cereai de la mine era să nu mai voiesc ceea ce voiam și să voiesc în schimb ceea ce voiai tu. (Confes. 9, 1)