Conform sf. Augustin, păcatul poate fi caracterizat în acești termeni: omul, in loc să se îndrepte spre Dumnezeu, Creatorul tuturor lucrurilor, se apleacă spre lucrurile create de Dumnezeu. Este o trădare a propriei vocației: în schimbul iubirii ordonate, voită de Creator, preferă o iubire dezordonată îndreptată spre creaturi. Iubirea este un bine, așa cum este și viața pământească, prietenia, onoarea, bogăția; toate au fost create de Dumnezeu și sunt bune. Răul în schimb intervine când se "iubesc in mod greșit" aceste bunuri inferioare. Greșala consiste într-o voință deformată a omului, care, îndreptând iubirea sa spre un bine inferior, uită și abandonează Binele suprem, pe Domnul tuturor bunurilor.
"Tu săvârșești păcatul iubind creaturile în mod dezordonat, împotriva uzului onest, împotriva uzului permis, împotriva legii și voinței Creatorului lor. Sigur, nu iubești păcatul în sine. Dar, iubind în mod greșit ceea ce iubești, tot despre păcat este vorba. Îți place momeala din mreajă și, fără să îți dai seama, înghiți păcatul. Apoi încerci să te scuzi spunând: Dacă este păcat să bei mult, de ce Dumnezeu a făcut vinul? Dacă e păcat să iubești aurul, de ce Dumnezeu a creat ceva care apoi e păcat să iubești? Și tot așa pentru tot ceea ce iubești în mod dezordonat, în care se găsește plăcere și pentru care se comit tot felul de nelegiuiri.
Fiți atenți, reflectați, conștientizați și vedeți că tot ceea ce a fost creat de Dumnezeu este bun (1Tim. 4,4). În nici-o creatură nu există păcat, dacă nu se folosește în mod greșit. Ascultă puțin, omule. Tu spui: De ce Dumnezeu a creat lucruri pe care apoi mi-a interzis să le iubesc? Dacă nu le-ar fi creat, nu ar fi existat, iar eu nu le-aș fi iubit. Dacă nu ar fi creat lucrurile pe care apoi mi-a interzis să le iubesc, eu nu aș fi putut să le iubesc și nu aș fi riscat să mă condamn iubindu-le. Dacă ar putea să vorbească acea creatură pe care tu o iubești în mod greșit, pentru că nu știi să te iubești așa cum trebuie nici pe tine însuți, ți-ar răspunde: Tu ai vrea ca Dumnezeu să nu mă fi creat, pentru ca eu să nu exist si tu să nu mă poți iubi. Atunci nu ar fi trebuit să te facă nici pe tine, pentru ca să nu exiști să mă iubești pe mine. Dă-ți seama, de aceea, cât ești de nedrept și cum din cuvintele tale te arăți plin de nedreptate. Ești de acord că Dumnezeu, care este peste tine, te-a creat pe tine, dar nu ești de acord cu faptul că El a făcut și alte lucruri bune inferioare ție.
Tot ceea ce Dumnezeu a creat este bun. Unele sunt bunuri mai mari, altele mai mici, dar toate sunt bunuri. Unele sunt bunuri cerești, altele pământești. Unele sunt bunuri spirituale, altele materiale. Unele sunt bunuri veșnice, altele trecătoare. Toate însă sunt bunuri, pentru că Cel Bun le-a făcut pe toate. De aceea se spune în Sfânta Scriptură: Așezați în mine iubirea (Cant. 2,4). Dumnezeu te-a făcut pe tine ca un bine inferior lui, iar alte lucruri le-a făcut inferioare ție. Unuia îi ești inferior, altuia superior. Nu trebuie să neglijezi binele superior, aplecându-te spre cel inferior. Fii drept, pentru a putea găsi bucuria, căci cei drepți se vor bucura in Domnul (Ps. 63,11). Ce altceva este deci păcatul dacă nu să tratezi în mod dezordonat lucrurile pe care le-ai primit să le folosești? Să știi să folosești bine lucrurile inferioare pentru a te putea bucura de binele superior!" (Serm. 21, 3)