joi, 16 noiembrie 2017

Dumnezeu ne da talanti, noi vrem talente...

(Predica la Duminica a XXXIII-a de Peste Am, Anul A)
Cuvântul lui Dumnezeu din duminica trecută ne-a ajutat să înţelegem cât de important este ca acea candelă a vieţii noastre să aibă mereu uleiul iubirii, al credinţei, al speranţei, al curajului. Am văzut atunci că acest ulei îl putem procura din momentele noastre de interiorizare, de rugăciune, din meditarea Cuvântului lui Dumnezeu şi, mai ales, din participarea la sacramente, la sacramentul Spovezii şi al Euharestiei.
Iată-ne astăzi din nou în Biserică, în jurul lui Cristos şi în jurul Cuvântului său pentru a ne alimenta aceste candele cu uleiul de care avem nevoie pentru a reaprinde acele virtuţi şi valori care ne vor ajuta să trăim cu sens viaţa noastră.
Lectura evanghelică pe care am ascultat-o astăzi este, de asemenea, foarte provocatoare. Este vorba despre parabola talanţilor, una dintre cele mai cunoscute parabole rostite de către Isus, care are o bogăţie extraordinară de semnificaţii. Nici nu ştii ce să admiri mai mult în această parabolă… Să admiri generozitatea Stăpânului, a lui Dumnezeu, care împarte pur şi simplu tot ce are, toată bogăţia sa cu servitorii săi; să admiri încrederea pe care Dumnezeu o are în oameni oferindu-le lor bogăţiile sale; să admiri libertatea pe care Dumnezeu o oferă oamenilor de a administra aşa cum vor, practic, bunurile care nu sunt ale lor, ci ale sale; să admiri răsplata pe care Dumnezeu o oferă la întoarcerea sa celor care dezvoltă darurile sale… Nu ştii, într-adevăr, ce anume să consideri cel mai important în această parabolă pentru că toate împreună formează o capodoperă a Bibliei care ne vorbeşte despre generozitatea lui Dumnezeu şi despre responsabilitatea omului.
Totuşi, pentru noi este important să privim din prisma noastră această parabolă şi să vedem ce anume ne poate spune ea nouă, oamenilor, tinerilor de astăzi.
În primul rând, ne spune foarte clar Isus astăzi, fiecare dintre noi am fost înzestraţi cu daruri divine pe care le-am primit în mod gratuit. Nimeni nu poate să spună că nu are talanţi, nimeni nu se poate plânge că îi lipsesc darurile lui Dumnezeu. Este adevărat, s-a împământenit o anumită interpretare reductivă a talanţilor din Evanghelie, considerându-se că ei se referă la acele talente sau abilităţi pe care le avem şi pe care nu trebuie să le îngropăm, ci să ne folosim de ele. Dar nu aceasta este semnificaţia talanţilor. Există o mare diferenţă între talent şi talant. Are talent un om care compune poezii frumoase, unul care scrie partituri frumoase, unul care pictează frumos, care sculptează; are talent un constructor bun, un dulgher bun, un fotbalist bun… În cele mai multe din aceste cazuri talentele sunt ceva dobândit prin forţele proprii. Un fotbalist bun va câştiga mulţi bani, iar banii vor fi ai săi. Dacă va înceta să joace fotbal nu înseamnă că şi-a îngropat talantul. Nicidecum.
Talantul este altceva. Talantul nu este egal cu talentul. Talantul este un ceva pe care îl primeşti în mod gratuit din partea lui Dumnezeu şi pe care trebuie să-l pui la dispoziţia celorlalţi pentru că nu este al tău. Ţi s-a oferit în administrare şi trebuie să-l oferi înapoi celui care ţi l-a dat, împreună cu tot ceea ce ai obţinut datorită lui. Un talant este viaţa pe care am primit-o în dar şi pe care nu avem voie să o îngropăm în cimitirul tristeţii şi al plictiselii. Un talant este credinţa pe care am primit-o la botez şi pe care nu avem voie să o îngropăm în cimitirul consumismului modern pe care îl construieşte societatea de astăzi. Un talant este demnitatea de a fi fii ai lui Dumnezeu. Un talant este chemarea noastră de a trăi în iubire şi de a respira iubire în relaţiile noastre cu Dumnezeu şi cu semenii. Un talant este sufletul nostru, acest sanctuar al lui Dumnezeu pe care nu avem voie să-l îngropăm în uitare; un talant este inteligenţa noastră, sănătatea noastră, familia noastră, libertatea pe care am primit-o.
Iată diferenţa dintre talent şi talant. Talentul te poate închide în egoism şi mândrie şi te poate face să îi priveşti de sus pe ceilalţi. Dimpotrivă, talantul te deschide spre ceilalţi pentru că îţi dai seama că e un dar pe care l-ai primit şi pe care trebuie să-l restitui celui care ţi l-a dat. Talantul te trimite spre ceilalţi pentru a da la rândul tău din ceea ce ai primit. Talentul te închide în tine însuţi…
Întrebarea firească este aceasta: da, este adevărat, românii au talent! Şi ne mândrim cu asta, e normal… Dar cu talanţii cum stam? Ce am făcut cu acele daruri pe care le-am primit în mod nemijlocit din partea lui Dumnezeu, fără nici un merit din partea noastră? Ne place să cântăm versurile unei melodii care spune: „Asta-i viaţa mea, fac ce vreau cu ea”. Dar nu este aşa. Viaţa nu este a noastră. Nu putem dispune cum vrem de ea. Nu putem decide noi când să venim la viaţă şi când să murim. Deci viaţa nu este a noastră. Viaţa este un dar pe care l-am primit în mod gratuit din partea lui Dumnezeu. Ce facem cu acest dar? Cum îl trăim? Ce facem cu darul credinţei, ce facem cu darul iubirii, al libertăţii, al inteligenţei noastre? Ce facem cu talanţii pe care i-am primit?
Doi dintre slujitorii din Evanghelia de astăzi au pus talanţii în slujba celorlalţi şi au câştigat dublu. Al treilea a îngropat talantul său, l-a păstrat doar pentru el şi nu a ştiut să se bucure de el. L-a îngropat.
Mă tem că pământul pe care călcăm este plin de gropi, de talanţi îngropaţi înainte devreme. Mă tem că pământul pe care călcăm astăzi a devenit un imens cimitir care ascunde darurile lui Dumnezeu nefolosite de noi, oamenii: cuvinte nerostite, priviri pierdute, zâmbete nefolosite, rugăciuni nefăcute, gesturi de iubire neacordate, pumni strânşi folosiţi numai pentru a primi, pentru a aduna, şi niciodată pentru a da, pentru a oferi, suflete sacrificate pe altarul comodităţii şi al mândriei noastre. Gropi săpate de noi, care ascund darurile lui Dumnezeu! Mâini încrucişate care aşteaptă să primească fără a da mai nimic.
Iată cum Evanghelia de astăzi ne invită la implicare, ne invită să dăm din ce am primit celorlalţi şi să nu fim egoişti sau indiferenţi. Să-i cerem cu toţii lui Dumnezeu darul de a nu ne opri la talente, ci de a descoperi talanţii pe care ni i-a oferit el, talanţi pe care să-i punem în slujba celorlalţi pentru ca, atunci când va reveni Stăpânul, să ne găsească cu mânecuţele suflecate şi să ne spună şi nouă aceleaşi cuvinte atât de frumoase: „Bine, servitor bun şi credincios, ai folosit bine puţinul pe care ţi l-am încredinţat, mult îţi voi încredinţa de acum; ia parte la bucuria stăpânului tău”!