Sfântul Nicolae, episcop de Mira (actuala Turcie), este unul dintre cei mai populari sfinţi ai Bisericii, şi asta pentru că în jurul sărbătorii sale s-au ţesut foarte multe tradiţii şi obiceiuri.
Pentru copiii cuminţi sfântul Nicolae este „Moşul” care aduce daruri; pentru copii obraznici este cel care vine cu varga pentru a-i atenţiona; pentru părinţi sfântul Nicolae este „imaginea” cu care trebuie să se identifice în această zi, cumpărând dulciuri şi cadouri copiilor… Dar pentru creştinii de toate vârstele Sfântul Nicolae este şi rămâne, înainte de toate, un sfânt care ne aminteşte importanţa şi frumuseţea iubirii faţă de aproapele care devine o rază a iubirii care ne leagă de Dumnezeu.
Se spune că sfântul Nicolae a ajuns episcop într-un mod foarte inedit. După moartea episcopului de Mira, preoţii s-au adunat pentru a alege un succesor. Însă, pentru că nu au reuşit să se pună de acord, au decis să-l aleagă pe cel care, în ziua următoare, avea să intre primul în biserică. Aşa se face că a doua zi, cel care a intrat primul în biserică a fost Nicolae. Astfel, a fost hirotonit preot şi apoi consacrat episcop.Pentru copiii cuminţi sfântul Nicolae este „Moşul” care aduce daruri; pentru copii obraznici este cel care vine cu varga pentru a-i atenţiona; pentru părinţi sfântul Nicolae este „imaginea” cu care trebuie să se identifice în această zi, cumpărând dulciuri şi cadouri copiilor… Dar pentru creştinii de toate vârstele Sfântul Nicolae este şi rămâne, înainte de toate, un sfânt care ne aminteşte importanţa şi frumuseţea iubirii faţă de aproapele care devine o rază a iubirii care ne leagă de Dumnezeu.
Într-adevăr, nu a fost o simplă întâmplare, dar a fost inspiraţia Duhului care a făcut ca acest bărbat să fie ales în fruntea Bisericii din acea regiune, având în vedere activitatea pe care a desfăşurat-o ca episcop.
Din viaţa sa de episcop se păstrează câteva amănunte care ne spun multe despre modul în care el a înţeles să-l slujească pe Domnul şi pe oameni. Odată, un tată de familie i-a decizia de a le trimite pe cele trei fiice ale sale, care nu reuşeau să se căsătorească datorită sărăciei, să adopte o viaţă uşuratică. Gândea el că aşa vor reuşi să găsească bărbaţi care să le ia în căsătorie. Sfântul Nicolae, auzind de această situaţie, aruncă în timpul nopţii pe geamul casei în care locuiau aceste tinere, două pungi cu bani care aveau să le ajute să se căsătorească mai repede şi să nu mai fie nevoite să ducă o viaţă imorală.
De asemenea, se aminteşte din viaţa sa un episod în care a înviat trei copii pe care îi omorâse un hangiu lacom de bani. Acesta este motivul principal pentru care sfântul Nicolae a rămas în istorie ca fiind foarte apropiat de copii, iar darurile pe care mai ales copiii le primesc în sărbătoarea sa amintesc tocmai de grija pe care el a avut-o faţă de aceştia.
Sfântul Nicolae rămâne, dincolo de toate tradiţiile născute şi dezvoltate în jurul sărbătorii sale, un sfânt care ne aminteşte responsabilitatea pe care o avem cu toţii de a ne ajuta reciproc şi de a ne trăi credinţa şi în dimensiunea sa orizontală care ne trimite mereu spre ceilalţi. Darurile pe care le oferim şi le primim astăzi să ne ajute să devenim mai sensibili şi mai solidari faţă de nevoile fraţilor noştri. Sfântul Nicolae să ne ajute pe toţi să ne deschidem spre ceilalţi, distrugând barierele şi zidurile care ne separă pe unii de alţii şi ne închid în individualism şi egoism. El să mijlocească de la Dumnezeu harul iubirii pe care să-l trăim din plin în fiecare moment şi circumstanţă a vieţii noastre!