Astăzi mi-am dat seama (... pentru a nu ştiu câta oară!) de un lucru – nu (mai) pot trăi singur! Trebuie să iubesc... Mult, foarte mult, extraordinar de mult. Nu pot trăi singur în viaţă... Trebuie să iubesc!
Dar staţi, să nu mă înţelegeţi greşit! Nu am nicio vină pentru ambivalenţa cuvântului "iubire". Şi, prin urmare, nu am nicio vină că atunci când trebuie să vorbesc despre relaţia mea cu Dumnezeu sau despre deschiderea faţă de fraţii mei trebuie să folosesc acelaşi cuvânt pe care îl folosesc şi "maneliştii". Şi ce vină să am eu că auzim acest cuvânt deopotrivă în telenovele, în muzica perversă de astăzi (= "o noapte de iubire"), în filmele holywoodiene, la fiecare colţ de stradă şi, bineînţeles, în biserică.
Pur şi simplu, citind şi meditând Evanghelia pe care Biserica ne-o propune spre reflecţie în duminica a VI-a din Timpul Paştelui am ajuns la această concluzie: trebuie să iubesc mai mult... Trebuie să-l iubesc mai mult pe Dumnezeu pentru că mult mai mult decât merit mă iubeşte El... Trebuie să iubesc mai mult oamenii, pe toţii oamenii: şi pe cei care-mi plac şi pe cei care nu-mi plac, şi pe cei care îmi vor binele şi pe cei care îmi vor răul, şi pe cei care mă vorbesc de bine şi pe cei care mă vorbesc de rău pe la spate… Trebuie să iubesc mai mult pentru că Isus, cel care mă cunoaşte mai bine decât mă cunosc eu, asta mi-a cerut – să iubesc: „Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unii pe alţii”.
Isuse, dacă tu îmi ceri „doar atât”, eu, la rândul meu, îţi cer „doar atât”: Aceasta îţi cer: să mă ajuţi să iubesc aşa cum mi-ai cerut!
Iată şi textul evanghelic de mâine:
Aşa cum Tatăl m-a iubit pe mine, aşa v-am iubit şi eu pe voi. Rămâneţi în iubirea mea. Dacă ţineţi poruncile mele, rămâneţi în iubirea mea aşa cum eu am ţinut poruncile Tatălui meu şi rămân în iubirea lui. V-am spus acestea pentru ca bucuria mea să fie în voi şi bucuria voastră să fie deplină. Aceasta este porunca mea: să vă iubiţi unii pe alţii aşa cum v-am iubit eu. Nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: ca cineva să-şi dea viaţa pentru prietenii săi. Voi sunteţi prietenii mei dacă faceţi ceea ce vă poruncesc. Nu vă mai numesc servitori, pentru că servitorul nu ştie ce face stăpânul lui. Însă v-am numit pe voi prieteni pentru că toate câte le-am auzit de la Tatăl vi le-am făcut cunoscute. Nu voi m-aţi ales pe mine, ci eu v-am ales pe voi şi v-am constituit ca să mergeţi şi să aduceţi rod, iar rodul vostru să rămână, pentru ca orice îl veţi ruga pe Tatăl în numele meu să vă dea. Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unul pe altul. (Ioan 15,9-17)