O iubire fără selecţie, fără condiţii şi fără limite!

(predica pe care am ţinut-o în Catedrala "Sf. Fecioară Maria, Regină" în duminica a VI-a Paştelui, la liturghia tinerilor de la ora 16.00)

Doi soţi cu experienţă în viaţa de familie, îşi sărbătoreau  nunta lor de 40 de ani într-un mic restaurant liniştit şi romantic. Dintr-o dată la masa lor apare o mică zână care le spune: Pentru că sunteţi un cuplu exemplar şi pentru iubirea voastră reciprocă în tot acest timp, vă îndeplinesc fiecăruia o dorinţă! Soţia spune imediat, fără a mai aştepta să se răzgândească zâna: Vreau să călătoresc cu soţul meu drag în jurul lumii! Zâna flutură bagheta magică şi apar două bilete de călătorie în mâinile ei. Soţul a văzut atunci că e treabă serioasă… S-a gândit un moment şi îşi îndreptă privirea spre soţie şi îi spuse: Ei bine, asta e o oportunitate cu care nu mă mai întâlnesc a doua oară în viaţă. Îmi pare rău iubirea mea, te iubesc foarte mult (…?), dar dorinţa mea este să am o soţie cu 30 de ani mai tânără decât mine! Soţia şi zâna au rămas profund dezamăgite. Dar dorinţa e dorinţă. Zâna a fluturat bagheta magică şi minune!… Ce credeţi că s-a întâmplat? Soţul a devenit imediat de 92 de ani, iar soţia lui a rămas la cei 62 de ani pe care îi avea!

DT, IC cuvântul pe care l-am auzit de cele mai multe ori în lecturile de astăzi este iubire – un cuvânt care sună destul de bine în urechile noastre pentru că este un cuvânt pe care îl auzim des şi pe care, de asemenea, îl rostim foarte des; este un cuvânt care exprimă cel mai frumos sentiment pe care îl poate trăi o persoană umană – acela de a simţi pe cineva alături de sine în viaţă. Este o realitate care rupe zidurile dintre oameni şi creează poduri de legătură pentru ca oamenii să nu mai trăiască singuri, ci împreună, ca într-o familie. Este realitatea după care nutrim cu toţii, pentru că noi toţi avem această nevoie existenţială de ne simţi iubiţi de ceilalţi. Nu putem trăi singuri pentru că nu putem trăi fără iubire.

Însă adevărul este că de foarte multe ori clacăm în iubirea noastră. Pe cât de adevărat este că iubirea este frumoasă şi că avem nevoie de ea, pe atât de adevărat este că nici-un război de până acum nu a provocat mai multă suferinţă şi nu a făcut mai multe victime decât iubirea. De ce oare?

De ce? Probabil pentru că avem o idee limitată despre iubire. Haideţi să ne gândim puţin la modul în care vedem şi experimentăm iubirea în relaţiile noastre.

Înainte de toate, iubirea noastră este selectivă (preferenţială); nu îi iubim pe toţi, ci doar pe un(ii)ul. Tânărul care este într-o relaţie îşi limitează de multe ori orizontul iubirii sale la prietena sau prietenul său. Soţii limitează iubirea lor la familia pe care au întemeiat-o. Pentru foarte mulţi contează mult aspectul fizic, tinereţea (aşa cum am văzut în exemplul de la început), averea etc. De asemenea, cam toţi îi iubim pe cei care ne iubesc la rândul lor, pe cei care ne vor binele şi pe cei care ne vorbesc de bine. Ceilalţi care nu întrunesc aceste condiţii nu au ce căuta în sfera atenţiei şi iubirii noastre. Iată, aşadar, cum iubirea noastră este extrem de selectivă şi preferenţială, rezumându-ne la a manifesta acest sentiment atât de frumos doar faţă de anumite persoane.

În al doilea rând, iubirea noastră este de multe ori condiţionată (interesată, egoistă); nu este gratuită... Cât de uşor ne apropiem de o persoană de care avem nevoie, care ne-ar putea ajuta, de pe urma căreia putem profita… Toate sunt bune şi frumoase atâta timp cât putem obţine anumite avantaje de pe urma iubirii noastre (fie că ne referim la avantaje materiale, emoţionale – plăcere, senzaţii sau alte privilegii). Cei care nu ne oferă nimic şi nu ne ajută în nici-un fel nu intră nici ei în sfera atenţiei şi iubirii noastre.

În al treilea rând, iubirea noastră extrem de fragilă (inconstantă); şi este astfel tocmai pentru că este selectivă şi condiţionată. Adică astăzi iubeşti pe cineva şi, este posibil, ca mâine să nu mai iubeşti acea persoană, tocmai pentru că a dispărut motivul pentru care o iubeai. Bătrânul din exemplul de la început şi-a dat seama că soţia sa nu mai este la fel de frumoasă ca atunci când era tânără; un soţ care îşi dă seama că celălalt nu mai este la fel ca atunci când era tânăr – aduce mai puţini bani în casă, este mai trist sau chiar s-a îmbolnăvit. În astfel de cazuri a dispărut motivul care te împingea spre iubire şi atunci, e simplu, nu-l mai iubeşti.

Iată de ce iubirea oamenilor a făcut multe victime şi a adus multă suferinţă – pentru că iubirea lor este limitată, selectivă, condiţionată, fragilă…

În Evanghelia de astăzi Isus ne invită să iubim: „Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unii pe alţii”. Să vă iubiţi unii pe alţii, dar nu oricum. Nu aşa cum ne invită cei care cântă manele; nu aşa cum ne invită cei care cântă această muzică perversă de astăzi („o iubire de-o vară”, „o noapte de iubire” etc). Nu aşa cum ne sugerează telenovelele. Dar de a ne iubi unii pe alţii aşa cum ne-a arătat Cristos: „să vă iubiţi unii pe alţii, aşa cum v-am iubit şi eu pe voi”. Deci, nu oricum, ci aşa cum ne-a iubit Isus.

Şi cum ne-a iubit el? Să ne gândim puţin la lecturile ascultate astăzi!

În prima lectură l-am văzut pe Petru care îl întâlneşte pe Corneliu, un centurion roman, păgân. Deci unul despre care Petru credea că este total lipsit de grija şi iubirea lui Dumnezeu. Dar ce înţelege Petru? Că, de fapt, Dumnezeu îl iubeşte deopotrivă şi pe acest păgân aşa cum îl iubeşte şi pe el, evreu din naştere: „Acum înţeleg cu adevărat că Dumnezeu nu face deosebire între oameni”, spune Petru. Cu alte cuvinte, înţeleg că iubirea lui Dumnezeu nu este selectivă, nu îi iubeşte doar pe unii, nu îi iubeşte doar pe evrei, nu îi iubeşte doar pe creştini, nu îi iubeşte doar pe cei care se roagă dimineaţa şi seara, nu îi iubeşte doar pe cei care vin în fiecare duminică la Biserică, nu îi iubeşte doar pe cei care împlinesc poruncile, ci îi iubeşte pe toţi, absolut pe toţi. Iată cum iubeşte Dumnezeu: spre deosebire de noi care facem selecţie, Dumnezeu îi iubeşte pe toţi!

În al doilea rând, iubirea lui Dumnezeu nu este condiţionată de nimeni şi de nimic; este total gratuită! „Iubirea nu stă în faptul că noi l-am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că el ne-a iubit pe noi şi l-a trimis pe Fiul său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre”, am ascultat în lectura a doua de astăzi. Dumnezeu face mereu primul pas; este el cel care oferă mai întâi… Şi oferă fără pretenţia de a primi cel puţin la fel de mult pe cât a oferit, aşa cum facem noi de cele mai multe ori. Dumnezeu iubeşte oferind, nu primind. De altfel, esenţa iubirii stă tocmai în acest act de a dărui, de a oferi. Atunci când iubeşti oferi, dai din ceea ce este al tău, şi nu aştepţi să primeşti înapoi, sau să primeşti pentru ca apoi să dai şi tu ceva. Iubirea adevărată se consumă în dăruire, iar Dumnezeu exact aşa ne-a iubit!

Şi în al treilea rând, iubirea lui Dumnezeu este totală şi definitivă, nu fragilă ca a noastră! El a mers până la capăt, până la moartea pe lemnul Crucii: „Nimeni nu are o mai mare dragoste decât aceasta: ca cineva să-şi dea viaţa pentru prietenii săi”. Isus nu ne-a iubit doar pentru un anumit timp şi nu ne iubeşte doar în anumite momente ale vieţii noastre. Ne iubeşte totdeauna; iubirea lui este totală, fără urmă de fragilitate.

Aşa ne-a iubit şi ne iubeşte Dumnezeu: fără selecţie, fără condiţii şi fără limite de timp…

DT, IC, toate poruncile lui Dumnezeu îşi găsesc astăzi sinteza în această unică poruncă: „Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unii pe alţii”! Să vă iubiţi unii pe alţii, dar nu oricum, ci „aşa cum v-am iubit eu, aşa să vă iubiţi şi voi”, fără selecţie, fără condiţii, fără limite de timp.

Isuse, astăzi toate rugăciunile noastre îşi găsesc sinteza în această unică rugăciune: Aceasta îţi cerem: ajută-ne să ne iubim unii pe alţii, dar nu oricum, ci aşa cum ne-ai iubit tu! Amin.