Text biblic de
referinţă: Ioan 1, 45-51
„Te-am văzut pe
când stăteai sub un smochin”, i-a spus Isus lui Natanael, aşa cum îl numeşte
evanghelistul Ioan pe sfântul Bartolomeu, cel pe care sfânta Biserică îl
sărbătoreşte astăzi 24 august.
La fel ar putea
să ne spună Isus şi nouă: „Te-am văzut când munceai, te-am văzut când
te-ai ridicat dimineaţă din pat, te-am văzut când mergeai cu tramvaiul, te-am
văzut în biserică, te-am văzut meditând Cuvântul meu…” Da, ar putea să ne spună
şi nouă aceleaşi cuvinte, pentru că el ne vede în fiecare moment.
Dar oare ar
putea Isus să spună şi despre noi aceleaşi cuvinte pe care le-a spus despre
Natanael: "Iată un adevărat israelit, un om căruia nu-i place
prefăcătoria"(Ioan 1.47)? Oare ar putea
spune Isus despre noi aceleaşi cuvinte: „Iată un creştin căruia nu-i place
prefăcătoria; iată un creştin care caută cu sinceritate adevărul, care nu
minte, care nu mă înşală, care nu joacă teatru în faţa mea... Iată un creştin
pe care mă pot baza…” Oare ar putea spune Isus şi despre noi aceleaşi cuvinte?
Este adevărat,
nu ştim multe lucruri despre sfântul Bartolomeu, dar cred că ştim, totuşi,
esenţialul, iar esenţialul îl găsim în fragmentul evanghelic pe care sfânta
Biserică ne invită să îl medităm în sărbătoarea lui, care surprinde primul
moment al întâlnirii sale cu Cristos. Din acest fragment aflăm că Bartolomeu a
fost, înainte de toate, un israelit, un om care nu a iubit prefăcătoria,
ci a fost sincer cu sine, cu ceilalţi, dar mai ales sincer cu Dumnezeu… Fără
ipocrizie, fără compromisuri.
Şi tocmai aceste
virtuţi care prisoseau în sfântul Bartolomeu, l-au făcut pe Isus să rostească
aceste cuvinte pline de admiraţie: "Iată un adevărat israelit, un om
căruia nu-i place prefăcătoria".
Isus iubeşte
sinceritatea, autenticitatea; el nu iubeşte prefăcătoria, teatrul, faţada. Aceasta
este prima lecţie pe care ne-o oferă sfântul Bartolomeu astăzi.
Într-o primă
fază, Natanael era foarte suspicios: „Poate ieşi ceva bun din Nazaret?”, se
întreba el retoric. Asta nu înseamnă, însă, că Bartolomeu dispreţuia Nazaretul.
El cunoştea foarte bine Scripturile... El chiar era unul din acei iudei care
aşteptau venirea lui Mesia. Dar ştia, totodată, din tot Vechiul Testament că
nicăieri nu se spune că Mesia va veni din Nazaret şi era foarte clar pentru el
că Filip se înşeală. Dar până la urmă acceptă provocarea şi vine la Isus. Vino
şi vezi!, au fost cuvintele care i-au atins inima şi l-au determinat să facă
primul pas spre Cristos.
Dar oare ce l-a
convins pe el să creadă în Cristos şi să-l urmeze toată viaţa după aceea?
Înainte de toate, a fost decisiv pentru el să afle că Isus îl cunoştea
deja. Bartolomeu îşi dă seama că Isus îl ştia dinainte: ştia că a fost sub
smochin înainte ca Filip să-l cheme, cunoştea setea lui pentru adevăr, cunoştea
aşteptările sale, cunoştea că absolut nimic artificial sau superficial nu-i pot
satisface aspiraţiile sale. Îşi dă seama că Isus îl cunoştea foarte bine…
Şi iată, am
ajuns la a doua lecţie pe care ne-o transmite astăzi sfântul Bartolomeu:
conştientizarea faptului că Dumnezeu ne cunoaşte. Da, Dumnezeu ne cunoaşte
şi pe noi, ştie cât suntem de slabi şi de fragili… El cunoaşte şi problemele şi
dificultăţile noastre. El cunoaşte suferinţele, temerile, incertitudinile
noastre. El ne cunoaşte foarte bine. Dar aşteaptă de la noi, aşa cum a aşteptat
şi de la Natanael, să-l recunoaştem şi să-l descoperim prezent şi operant în
viaţa noastră. Da, aşteaptă să-l recunoaştem şi să intrăm într-o relaţie
personală cu el, o relaţie care ne va umple de alinare şi pace sufletească.
În cazul
sfântului Bartolomeu au fost suficiente doar câteva cuvinte, câteva priviri, pe
care, probabil, viitorul apostol nu le va mai uita niciodată, pentru a se
convinge că nu este în faţa unui om, ci în faţa lui Dumnezeu însuşi: „Rabbi, tu
eşti Fiul lui Dumnezeu, tu eşti regele lui Israel”! Bartolomeu, care într-o
primă fază se îndoia de Cristos, acum îl depăşeşte pe Filip în credinţă. Filip
l-a numit „Isus, fiul lui Iosif din Nazaret”, însă Bartolomeu descoperă că Isus
nu este doar fiul lui Iosif, ci este mult mai mult decât atât, el este Fiul
lui Dumnezeu, Dumnezeu însuşi coborât pe pământ pentru a fi şi a rămâne cu noi.
Această
întâlnire i-a schimbat radical viaţa sfântului Bartolomeu. De acum înainte va
rămâne permanent lângă Cristos, iar după înălţarea sa la cer, sfântul
Bartolomeu va continua să-l predice cu entuziasm pe Cristos până la ultima
suflare. Tradiţia ne spune că, în ultima perioadă a vieţii sale, a ajuns în
Armenia şi acolo a desfăşurat o rodnică activitate de evanghelizare. Aici a
reuşit să-l aducă la credinţă pe regele Polimiu, pe soţia sa şi încă
douăsprezece cetăţi. Aceste convertiri au trezit o mare invidie în preoţii
localnici, care au reuşit să-l înduplece pe fratele regelui, astfel încât
acesta a dat porunca îngrozitoare să i se smulgă pielea lui Bartolomeu de viu
şi apoi să i se taie capul.
Iată mărturia
vieţii sfântului Bartolomeu, un israelit şi un apostol fără prefăcătorie, care,
după ce l-a întâlnit pe Cristos şi a crescut la şcoala sa, a dat o mărturie
extraordinară, suferind şi murind ca martir.
Învăţăm din
experienţa vieţii sale că Dumnezeu iubeşte sinceritatea şi că el cunoaşte
totul, inclusiv pe noi... Dar aşteaptă de la fiecare dintre noi să-l
recunoaştem, asemenea sfântului Bartolomeu, şi să trăim la şcoala sa, dând
mărturie despre el în orice circumstanţă a vieţii noastre.