Două verbe –
"a exista" şi "a trăi"... De cele mai multe ori le folosim
ca fiind sinonime, în mod alternativ, când pe unul când pe altul, vrând să
exprimăm cu ajutorul lor aceiaşi realitate. Dar, de fapt, ele surprind două realităţi
diferite, chiar dacă sunt foarte strâns legate între ele.
"A
exista" se referă la faptul de "a fi", de a fiinţa. Este un dat
pe care l-am primit în mod gratuit din partea lui Dumnezeu. Existăm pentru că
Dumnezeu ne-a chemat la viaţă prin colaborarea părinţilor noştri.
"A
trăi" nu se referă doar la simpla existenţă, ci adaugă o nuanţă nouă:
modul în care noi primim şi preţuim darul existenţei. Acesta este verbul care
face diferenţa între oameni: existăm
toţi, dar nu trăim toţi. Existăm toţi pentru că suntem în viaţă, dar nu
trăim toţi pentru că nu ne bucurăm de viaţă...
Dumnezeu ne-a
oferit darul vieţii nu pentru "a-l păstra la rece", ci pentru a ne
bucura de el… şi veghează mereu pentru a avea motive suficiente nu doar să
existăm, ci să trăim – face să răsară soarele în fiecare dimineaţă şi peste cei
buni şi peste cei răi, colorează şi parfumează pământul cu florile câmpului, ne
oferă "pâinea noastră cea de toate zilele" (... uneori/unora chiar
mai mult decât atât), ne iartă, ne hrăneşte la Ospăţul său, ne este
alături în problemele şi dificultăţile noastre, ne luminează, ne ajută...
Dumnezeu vrea să preţuim viaţa noastră şi a celorlalţi bucurându-ne de acel “a
fi împreună”.
Cred, de aceea,
că prima şi cea mai importantă chemare/vocaţie pe care Creatorul ne-a
încredinţat-o este aceea de a trăi,
preţuind şi bucurându-ne de tot ceea ce el a pus la îndemâna noastră.