Lacrimile lui Petru

 Sfântul Maxim, episcop de Torino (sec IV-V):

"Întorcându-se, Domnul îl priveşte pe Petru. Şi Petru, dându-şi seama de ceea ce tocmai a zis, regretă şi plânge...; se topeşte în lacrimi şi rămâne tăcut... (Lc 22,61-62). De fapt, lacrimile sunt specifice rugăciunilor tăcute; ele merită iertarea chiar şi fără a fi invocată... Adesea cuvintele nu reuşesc să exprime o rugăciune, dar lacrimile reuşesc întotdeauna acest lucru; lacrimile exprimă mereu ceea ce trăim şi simţim, în timp ce cuvintele pot fi de multe ori insuficiente. De aceea Petru nu mai apelează la cuvinte: cuvintele îl făcuseră să trădeze, să păcătuiască, să-şi renege credinţa. Preferă acum să-şi mărturisească păcatul prin intermediul lacrimilor, după ce îl renegase pe Domnul său prin intermediul cuvintelor.

Abia după Înviere, Petru începe să vorbească din nou... Atunci când Domnul îl întreabă de trei ori: "Simon, mă iubeşti?"  (In 21,17), de trei ori răspunde: "Doamne, tu ştii că te iubesc". Domnul îi spune atunci: "Paşte oile mele", şi asta de trei ori. Acest răspuns compensează rătăcirea sa de mai înainte; cel care îl renegase pe Domnul de trei ori îl mărturiseşte de trei ori; de trei ori a fost vinovat, de trei ori obţine harul  cu iubirea sa. 

Vedeţi, deci, câte beneficii a obţinut Petru din lacrimile sale!... Înainte de a vărsa lacrimile era un trădător; După ce s-a topit în lacrimi, a fost ales ca păstor; cel care la un moment dat se comportase nedemn, primeşte misiunea de a veghea comportamentul celorlalţi."