Moartea s-a născut într-o zi strălucitoare. Cel puţin aşa îşi aduce ea
aminte. A venit la viaţă într-o zi luminată de un foc mistuitor, un foc care a
venit dintr-o sabie imensă deţinută de un înger. La început, Moartea s-a simţit
ca o străină, plimbându-se încoace şi-ncolo, simţindu-se pierdută şi
abandonată. Apoi a văzut o pasăre albă frumoasă. A mângâiat penele de pe
spatele ei, şi de îndată ce le-a atins, pasărea a căzut la
picioarele ei nemişcată şi rece. Acela a fost momentul când Moartea şi-a
descoperit puterea ei teribilă.
Pe măsură ce anii se scurgeau spre eternitate, Moartea a călătorit,
atingând un animal, un peşte, o floare... Şi toţi au căzut nemişcaţi
în faţa ei. Dar a observat, la un moment
dat, că sunt şi alte tipuri de creaturi, care aveau pe feţele lor
reflectarea ciudată a chipului lui Dumnezeu. Această creatură era numită "om".
Dar această ciudată creatură, omul, devenea, de asemenea, rece şi fără de viaţă
atunci când Moartea o atingea.
În timp ce secolele se transformau în mii şi mii de ani, Moartea şi-a
însuşit toate lucrurile vii. Ea a aflat că, dintre toate creaturile, fiinţele
umane se temeau cel mai mult de ea. Fugeau de ea. Dar cu toate acestea îşi
dădeau seama aceste creaturi că nimeni nu va scăpa de ea, că toţi vor sfârşi
prin a fi înfrânţi de dânsa.
Într-o zi deci, obosită şi îngrijorată, Moartea s-a aşezat pe un deal
sub trei cruci pe care trei bărbaţi urmau să fie executaţi. Nu se simţea în
stare să atingă şi aceşti oameni. Era obosită, era singură...
Deodată a auzit o voce spunând: "Mi-e sete". A privit în sus şi
privirea ei a întâlnit doi ochi pătrunzători. Din acei ochi ieşea o lumină
caldă, strălucitoare, ceea ce nu mai experimentase până atunci. Imediat, ea s-a
ridicat şi a mers doar la câţiva paşi distanţă de omul care atârna între
celelalte două cruci. Ea ar fi vrut mai mult decât oricând să-l atingă cu
dragoste şi respect, dar nu a îndrăznit să facă acest lucru. Apoi ochii lui au
chemat-o printr-un mesaj fără cuvinte. Ea nu ştia cum s-a întâmplat acest lucru
dar uşor ea a atins obrazul lui. El părea pentru o clipă că zâmbeşte doar
pentru ea. Apoi, la fel ca şi toţi ceilalţi dinaintea lui, el şi-a închis ochii
şi a devenit lipsit de viaţă şi rece.
Era ceva de neînţeles la mijloc. Într-un fel, ea îşi dădea seama că el
era diferit faţă de toate celelalte creaturi. Deci, ea a zăbovit o vreme. Ea
l-a văzut luat jos de pe cruce. I-a văzut mama ţinându-i trupul
neînsufleţit. A văzut cum a fost transportat într-un mormânt săpat în stâncă.
Apoi, în timp ce soldaţii roteau piatra de la intrarea în peşteră, Moartea a
intrat şi ea.
Ceea ce s-a petrecut apoi,
nici o fiinţă umană nu va şti vreodată. Dar un lucru este cert. În duminica
următoare, la două zile după ce a fost luat jos de pe cruce, câteva femei au venit
la mormânt şi au constatat că acesta era gol. Moartea nu era acolo. Şi de
atunci, din acea duminică minunată, toţi cei care priveau moartea cu ochii
credinţei o vedeau diferit. Ei ştiau că Iubirea este viaţă iar Moartea este
poarta către viaţa veşnică. Moartea s-a simţit atunci pentru prima dată şi
definitiv învinsă.