Frumoasa şi Bestia

Cine nu a auzit de celebrul basm Frumoasa şi Bestia?! La început el era frumos şi locuia într-un palat minunat. Dar a venit blestemul şi, retras în castelul său, nu i-au mai rămas decât faţa fioroasă, colţii încovoiaţi, saliva care-i curgea pe chip şi… răgetele puternice pe care le scotea.

Norocul lui a fost că a apărut Frumoasa. V-aţi gândit vreodată ce s-ar fi ales de Bestie dacă nu apărea Frumoasa? Sau ce s-ar fi întâmplat dacă ea ar fi rămas indiferentă faţă de el? Dar nu a fost aşa. Ea a început să iubească Bestia, iar aceasta din urmă a început să devină tot mai frumoasă.

Adevărul este că în fiecare dintre noi zace şi o Bestie. Numai că lucrurile nu au stat aşa dintotdeauna. A existat o vreme în care omul arăta asemenea bestiei la început: era frumos, bun şi locuia într-un palat minunat – Edenul. A apărut blestemul, păcatul, şi încetul cu încetul omul a devenit tot mai mult… o Bestie, ajungând să facă lucruri nedemne de el şi să arate tot mai urât din cauza păcatului… Partea urâtă din om a început tot mai mult să iasă la iveală.

Citeşte mai mult»

Datorită Lui toate lucrurile se pot vedea

”Cred în Dumnezeu aşa cum cred în soare, nu pentru că îl pot vedea, ci pentru că, datorită lui, toate lucrurile se pot vedea.” (C.S. Lewis)

Te salut, o Sfântă Crucea, unica mea speranţă

Predicatorul american Max Lucado povesteşte că odată s-a întâlnit cu un tânăr, pe nume Ian, care i-a cerut imperativ: „Vreau să ştiu ceea ce este important… Nu-mi vorbiţi despre religie. Şi, vă rog, nu mă luaţi cu teologia. Am făcut facultatea de Teologie. V-aş ruga să treceţi la esenţă. Vreau să ştiu ce este important. Ce contează cu adevărat? Ce este important? Spuneţi-mi! Săriţi peste lucrurile marginale! Treceţi la esenţă! Vorbiţi-mi despre partea care contează”.

Max nu a ştiut atunci ce să-i răspundă. Ar fi putut să-i vorbească despre Biserică, să-i dea un răspuns dogmatic sau să-i citească un text clasic din Sfânta Scriptură, cum ar fi Psalmul 22 „Domnul este Păstorul meu…”. Dar toate acestea i se păreau neadecvate pentru a-l mulţumi pe Ian…

Citeşte mai mult»

Nu e suficient să fugi de rău...

Da, aşa este, nu e suficient să fugi de rău… Şi nici măcar să nu faci răul nu este suficient! O spune foarte clar Isus în Evanghelia pe care Sfânta Biserică ne-o propune spre reflecţie astăzi. „Cei de la stânga”, care au auzit cuvintele de condamnare ale Fiului Omului, nu făcuseră nici un rău. Cel puţin aşa ne lasă Isus să înţelegem. „Plecaţi de la mine, blestemaţilor (…) căci am fost flămând şi voi nu mi-aţi dat să mănânc, am fost însetat şi voi nu mi-aţi dat să beau; am fost străin şi voi nu m-aţi primit; am fost gol şi voi nu m-aţi îmbrăcat; am fost bolnav şi în închisoare şi voi nu m-aţi vizitat”.

Ce poruncă a lui Dumnezeu (din cele zece) au încălcat aceştia? Ce rău au făcut? Niciunul! Problema nu a fost că ar fi săvârşit răul, ci că nu au făcut binele. Iată ce contează. A nu face rău semenului tău nu este decât un minimum necesar, căruia orice om trebuie să i se supună în conştiinţă. Creştinul este chemat să facă mai mult: să iubească! În definitiv, “în amurgul vieţii noastre vom fi judecaţi despre iubire” (sf. Ioan al Crucii).

Citeşte mai mult»

Adevăratul pescăruş Jonathan care trăieşte în noi toţi

Pescăruşul Jonathan Livingston, scrisă de Richard Bach, este o una dintre cele mai cunoscute parabole moderne care vorbeşte despre depăşirea propriilor limite, impuse adesea de mediul în care trăim.

Jonathan este un pescăruş diferit... Nu se mulţumeşte cu ceea ce vede la ceilalţi pescăruşi şi vrea mai mult – vrea să zboare. Părinţii săi îl sfătuiesc insistent să rămână la fel ca ceilalţi şi să facă ceea ce fac toţi pescăruşii: "De ce Jonathan îţi vine atât de greu să fii ca ceilalţi pescăruşi din stol? Nu uita să zbori să te hrăneşti. Atât!", îi spune mama într-o zi. Dar Jonathan nu renunţă la visul său şi exersează mereu până ce reuşeşte...

După ce şi-a văzut visul împlinit, decide să se întoarcă în mijlocul stolului de pescăruşi în care s-a născut şi a crescut pentru a-i învăţa şi pe ei să zboare, să-şi depăşească limitele...

Cu adevărat Jonathan este, aşa cum spunea şi autorul: adevăratul pescăruş care trăieşte în noi toţi!

Citeşte mai mult»

Să ne pregătim pentru... PUSTIU!

Câteva idei din predica pe care am ţinut-o duminică, 26 februarie 2012, în prima duminică din Postul Mare.

"În acel timp, Duhul Sfânt l-a condus în pustiu". (Mc 1,12)

Pustiul – locul în care nu sunt resurse, nu este apă, nu este aer (pentru că este prea cald); pustiul – locul în care eşti singur, în care nu găseşti persoane care să-ţi ofere o mână de ajutor; pustiul – un pat de spital pe care îl ocupi de mult timp; pustiul – relaţia cu un soţ care demult nu-ţi mai este soţ (decât cu numele); pustiul – copiii plecaţi departe fără a mai şti ceva de ei; pustiul – locul în care trebuie să recunoşti că viaţa nu ţi-a ieşit aşa cum voiai şi că nici Dumnezeu parcă nu te-a ajutat prea mult…

Atâţia oameni care se află în pustiu şi astăzi în spitale, imobilizaţi în patul suferinţei, un copil de patru ani bolnav de cancer, despre care citeam zilele acestea, persoane disperate care nu au cu ce să-şi plătească întreţinerea sau care nu au cu ce să-şi cumpere nici cele mai elementare lucruri pentru viaţă. Atâţia oameni care se află şi astăzi în pustiul deznădejdii, singuri cu boala lor, cu problemele lor, cu întrebările lor…

Citeşte mai mult»

În Postul Mare să facem pocăință astfel...

Un program pentru Postul Mare scris de sora Beatrice (soră indiană).

În Postul Mare să facem pocăință astfel:

CU MINTEA: „Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău…din tot cugetul tău” (Mt 22,37).

- CULTIVĂ gândul la Dumnezeu şi la bunătatea sa: Domnul să fie mai presus de oricine şi de orice în gândurile şi planurile tale.

- EVITĂ gânduri frivole şi rău voitoare faţă de fraţi.

******

CU OCHII: „Candela trupului tău este ochiul. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi luminos” (Mt 6,22).

- PRIVEŞTE lumea, lucrurile din jur, persoanele cu ochi limpezi şi buni.

- EVITĂ priviri mai puţin binevoitoare şi spectacole prea puţin edificatoare.

Citeşte mai mult»