Câteva idei din predica pe care am ţinut-o duminică, 26 februarie 2012, în prima duminică din Postul Mare.
"În acel timp, Duhul Sfânt l-a condus în pustiu". (Mc 1,12)
Pustiul – locul în care nu sunt resurse, nu este apă, nu este aer (pentru
că este prea cald); pustiul – locul în care eşti singur, în care nu găseşti
persoane care să-ţi ofere o mână de ajutor; pustiul – un pat de spital pe care
îl ocupi de mult timp; pustiul – relaţia cu un soţ care demult nu-ţi mai este
soţ (decât cu numele); pustiul – copiii plecaţi departe fără a mai şti ceva de ei; pustiul – locul în care trebuie să recunoşti că viaţa nu ţi-a ieşit
aşa cum voiai şi că nici Dumnezeu parcă nu te-a ajutat prea mult…
Atâţia oameni care se află în pustiu şi astăzi în
spitale, imobilizaţi în patul suferinţei, un copil de patru ani bolnav de
cancer, despre care citeam zilele acestea, persoane disperate care nu au cu ce
să-şi plătească întreţinerea sau care nu au cu ce să-şi cumpere nici cele mai
elementare lucruri pentru viaţă. Atâţia oameni care se află şi astăzi în
pustiul deznădejdii, singuri cu boala lor, cu problemele lor, cu întrebările lor…
De cele mai multe ori, şi asta este foarte greu să
înţelegem noi, tocmai Dumnezeu este cel care ne ia de mână şi ne conduce în acest pustiu, aşa
cum, cu 2000 de ani în urmă, l-a condus pe Isus. De ce ne-ar conduce un Dumnezeu
bun şi iubitor într-un astfel de loc lipsit de pace şi echilibru interior?
De ce?
Pentru că pustiul este locul în care auzi bine
şi eşti auzit bine! De multe ori mintea noastră este obosită, noi înşine
suntem extrem de obosiţi pentru că în mijlocul lumii este prea multă
aglomeraţie, prea multe voci, prea multe griji. Pentru că societatea în
mijlocul căreia trăim impune un ritm de viaţă foarte alert, astfel încât nu mai
reuşim să apreciem lucrurile cu adevărat importante pentru noi. Şi atunci
Dumnezeu ne smulge pentru o perioadă din această goană, din această oboseală a
noastră, pentru a ne duce în pustiu, aşa cum l-a dus pe Fiul său. Ne duce în
pustiu pentru a fi mai departe de oameni şi mai aproape de el, pentru a
realiza cât de important este el şi cât de important este să-ţi pui în el
încrederea.
Da, pustiul este locul în care poţi auzi bine pentru că nu este nimeni cu
tine. Chiar dacă nu ne dorim acest lucru, dar pe un pat de spital auzi bine:
începi să te gândeşti la familia ta că nu ai iubit-o suficient, că puteai face
mai mult, că puteai trăi altfel, că nu ai strâns suficient copilul în braţe; în
pustiul sărăciei auzi mai bine strigătele celor care au nevoie de ajutor; în
pustiul singurătăţii auzi mai bine glasurile celor care au nevoie de atenţie,
de un cuvânt, de o privire din partea ta…
În pustiu auzi mai bine! Dar în pustiu auzi mai bine şi glasul Diavolului care vrea să te ispitească. Nicăieri glasul Satanei nu este mai puternic decât în mijlocul pustiului pe care-l crează momentele delicate din viaţa noastră. Atunci strigă explicit şi tare: nu merită, fă
asta, nu fă asta, nu te mai chinui, viaţa este prea dură! Nu este aşa?
Ispitele cele mai mari le avem în astfel de momente în care experimentăm pustiul
în viaţa noastră. Atunci Diavolul este mai tare ca oricând şi ne
propune să abandonăm drumul, să renunţăm…
În schimb, în pustiu glasul lui Dumnezeu nu este la fel de puternic şi de clar pentru toţi. El este aproape imperceptibil pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu
Cuvântul lui Dumnezeu. Un astfel de om, în care Cuvântul lui Dumnezeu nu a
prins rădăcini, nu va auzi prea bine glasul Lui în pustiul încercării sale. Să ne
amintim modul în care Isus îl învinge pe Ispititor, totdeauna folosind Cuvântul
lui Dumnezeu: "Scris este Nu doar cu
pâine trăieşte omul, dar şi cu tot Cuvântul care vine din gura lui Dumnezeu. Scris este Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai lui să-i
slujeşti. Scris este Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău. Isus îl învinge pe Diavol cu arma Cuvântului lui Dumnezeu. Cel în
care Cuvântul lui Dumnezeu nu este viu şi nu a prins rădăcini, va fi slab în
pustiu, în pustiul suferinţei şi al încercărilor. Dar cel care are Cuvântul lui
Dumnezeu în inimă, va reuşi să-l audă mai mult pe Dumnezeu în astfel de momente şi să-l învingă pe Cel Rău!
Pustiul vine în mod constant sub multiplele sale
forme în viaţa noastră. Dumnezeu ne va conduce şi pe
noi în pustiu pentru a ne încerca şi a ne întări. Nici Fiul
lui Dumnezeu nu a fost cruţat... Dar ceea ce
este cel mai important este să fim pregătiţi prin asimilarea şi trăirea Cuvântului lui Dumnezeu. Doar aşa vom ieşi victorioşi din experienţa pustiului.
Aşadar, nu de pustiu să ne temem; nu de suferinţă, de probleme, de Diavol să ne temem! Dar de fragilitatea noastră în trăirea Cuvântului lui Dumnezeu. De asta să ne temem!
În timpul Postului Mare să încercăm să preţuim mai mult viaţa, familia, credinţa, Cuvântul lui Dumnezeu; să preţuim mai mult toate acele daruri pe care el ni le-a oferit. Să trăim bucuria de a fi cu Dumnezeu şi să ne lăsăm hrăniţi de Cuvântul său... Astfel, ne vom pregăti tot mai mult pentru... pustiu!