Ieri s-a proclamat la Evanghelie episodul vindecării paraliticului care a fost adus la Isus de către patru prieteni. Îmi place foarte mult o ideea pe care o sugerează acest text, şi anume colaborarea. A fost nevoie de patru inşi pentru a-l putea transporta pe paralitic şi a-l coborî prin acoperiş în faţa lui Isus. Patru oameni... Fiecare ţinea de colţul său. Dacă unul renunţa să mai ţină, paraliticul cădea jos... Aceşti oameni au ştiut să colaboreze între ei, fiind convinşi că fiecare are misiunea sa la care, dacă ar fi renunţat, nu o putea suplini altcineva.
Cât de importantă este colaborarea! Ea este importantă în Biserică, pentru că fiecare credincios (în familia lui, la locul de muncă, la şcoală, la universitate, în cercul de prieteni) are colţul său de care trebuie să ţină, responsabilitatea sa pe care trebuie să o împlinească, mărturia lui de credinţă pe care este chemat să o ofere celorlalţi. Dacă renunţi să mai ţii de colţul tău, altcineva nu va putea face acest lucru în locul tău.
Colaborarea este importantă în familii, unde fiecare membru are colţul său de care trebuie să ţină strâns pentru a fi pace şi arminie. Ea este importantă şi la locul de muncă, la şcoală, în cercurile de prieteni... Dar, mai ales, ea este importantă în societate: fiecare avem colţul nostru. Dacă vrem ca lucrurile să meargă bine, atunci trebuie să ţinem strânsă cu mâinile părticica de responsabilitate care este numai a noastră.
Altfel...
Doamne, ajută-ne să nu renunţăm la "colţul" misiunii pe care ne-ai încredinţat-o!