Cine nu a auzit de celebrul basm Frumoasa şi Bestia?! La început el era frumos şi locuia într-un palat minunat. Dar a venit blestemul şi, retras în castelul său, nu i-au mai rămas decât faţa fioroasă, colţii încovoiaţi, saliva care-i curgea pe chip şi… răgetele puternice pe care le scotea.
Norocul lui a fost că a apărut
Frumoasa. V-aţi gândit vreodată ce s-ar fi ales de Bestie dacă nu apărea
Frumoasa? Sau ce s-ar fi întâmplat dacă ea ar fi rămas indiferentă faţă de el?
Dar nu a fost aşa. Ea a început să iubească Bestia, iar aceasta din urmă a
început să devină tot mai frumoasă.
Adevărul este că în fiecare dintre noi
zace şi o Bestie. Numai că lucrurile
nu au stat aşa dintotdeauna. A existat o vreme în care omul arăta asemenea
bestiei la început: era frumos, bun şi locuia într-un palat minunat – Edenul. A
apărut blestemul, păcatul, şi încetul cu încetul omul a devenit tot mai mult… o
Bestie, ajungând să facă lucruri nedemne de el şi să arate tot mai urât din
cauza păcatului… Partea urâtă din om a început tot mai mult să iasă la iveală.
Dar şi în cazul nostru, al oamenilor, norocul a fost că a apărut Frumoasa sau Frumuseţea. Oare ce s-ar fi întâmplat cu omul dacă nu ar fi apărut
Ea? Şi ce s-ar fi ales de om dacă Frumuseţea
ar fi rămas indiferentă faţă de el? Nu ştiu să spun. Important este că a
apărut Ea şi, pentru că i-a arătat Bestiei că o iubeşte, ea însăşi a devenit
mai bună şi mai frumoasă…
V-aţi dat seama… Frumoasa nu este alta decât Cristos, cel care a venit pe pământ
pentru a transforma omul şi a-i reda strălucirea şi frumuseţea de la început.
Analogia cu Frumoasa
şi Bestia nu merge, însă, până la sfârşit. În poveste, Frumoasa ajunge să sărute Bestia.
În Biblie, Frumuseţea face mult mai mult decât atât: devine ea însăşi Bestie,
pentru ca bestia să poată deveni mai frumoasă. Cel fără de păcat a luat
chipul unui păcătos pentru ca noi, păcătoşii, să putem dobândi chipul unui
sfânt.
Îţi mulţumim, Isuse!