Puterea unei priviri

Astăzi este sărbătoare… Este sărbătoare pentru că celebrăm memoria celor doi stâlpi ai Bisericii Romane: sfinţii Petru şi Paul. Amândoi au fost apostoli, amândoi l-au iubit mult pe Cristos, amândoi au dat o mărturie extraordinară despre credinţa lor, amândoi au pecetluit credinţa şi mărturia lor prin vărsarea sângelui, murind ca martiri… Dar, în acelaşi timp, amândoi au cunoscut momente de slăbiciune, amândoi au fost oameni slabi. Nu celebrăm astăzi memoria unor oameni perfecţi, a unor oameni fără cusururi, fără lipsuri. Dimpotrivă celebrăm memoria unor oameni care au experimentat din plin slăbiciunea.

Dacă astăzi aceşti doi sfinţi ne sunt prezentaţi de către Biserică drept modele, exemple de urmat, asta se datorează harului care a lucrat în ei. Şi tocmai despre acest lucru aş vrea să vorbesc în continuare. Dacă ar fi să dau un titlu predicii de astăzi aş numi-o aşa: puterea unei priviri.

Cât de importantă este privirea! Ce forţă are privirea! O privire îndreptată asupra ta te poate readuce la viaţă sau te poate condamna la moarte; îţi poate reînsufleţi curajul şi speranţa sau te poate arunca în abisul descurajării. Ce forţă are privirea!

La Auschwitz deţinuţilor le era interzis să-i privească pe soldaţi în ochi. Dacă un deţinut privea în ochi un soldat, era imediat executat. Dacă un soldat privea un deţinut, soldatul era pedepsit. Ştiţi de ce? Pentru că privirea lor putea provoca milă, compasiune, putea aduce un strop de umanitate în inima soldaţilor. Acest lucru le era interzis. Le era interzis să privească şi să fie priviţi… Le era interzis să fie oameni…

Citeşte mai mult»

Convertit pe patul de moarte

Donald Whitaker a fost medic de profesie şi om de ştiinţă care l-a respins în mod constant şi brutal pe Dumnezeu. Pe patul unui spital descoperă nevoia de iertare, de mântuire (un cuvânt care nu-i spunea mai nimic înainte). Astfel, îl descoperă pe Dumnezeu şi. odată cu el, descoperă pacea şi liniştea interioară pe care le căutase toată viaţa.

Mai jos puteţi urmări un material emoţionant cu mărturia pe care o dă el însuşi. Printre altele spune:

Este foarte uşor să fii ateist atunci când ai succes în viaţă. Un ateist îşi spune: N-am nevoie de Dumnezeu... Cine este Dumnezeu? Dar este foarte greu să fii ateist atunci când te afli pe patul morţii.

Citeşte mai mult»

1+1+1= IUBIRE

Omul, încă de la apariţia sa pe acest pământ, a simţit nevoia de a admite existenţa unei fiinţe superioare, transcendente, pentru a reuşi să explice ordinea existentă în lumea în care tocmai “s-a trezit”. Aşa se explică cum fiecare popor antic avea propriile sale zeităţi: obiecte sau fenomene ale naturii, pe care le personificau şi le considerau divine, superioare lor. Chiar şi astăzi, orice trib, fie el cât de îndepărtat sau izolat, posedă anumite tradiţii religioase prin care încearcă să ofere un răspuns întrebărilor fundamentale pe care orice om şi le pune: cine sunt, de unde vin, unde mă îndrept? Sunt întrebări pe care omul nu le poate ocoli, iar aceste întrebări cer un răspuns. Pentru a le oferi un răspuns, majoritatea popoarelor din istorie au “inventat” un Dumnezeu.

Citeşte mai mult»

Între vorbe şi fapte

Văzând acest filmuleţ, mi-am amintit cuvintele lui Isus: "Nu oricine îmi zice Doamne, Doamne..." Cât sunt ele de adevărate şi cât de mare este riscul de a ne trăi credinţa doar la nivel de vorbe!

Chiar dacă este ceva mai lung, merită văzut acest fragment dintr-un film rusesc numit "Pildele". Este posibil să învăţăm mai mult din el decât din multe predici...

Vizionare plăcută!!!

Citeşte mai mult»

O iubire fără selecţie, fără condiţii şi fără limite!

(predica pe care am ţinut-o în Catedrala "Sf. Fecioară Maria, Regină" în duminica a VI-a Paştelui, la liturghia tinerilor de la ora 16.00)

Doi soţi cu experienţă în viaţa de familie, îşi sărbătoreau  nunta lor de 40 de ani într-un mic restaurant liniştit şi romantic. Dintr-o dată la masa lor apare o mică zână care le spune: Pentru că sunteţi un cuplu exemplar şi pentru iubirea voastră reciprocă în tot acest timp, vă îndeplinesc fiecăruia o dorinţă! Soţia spune imediat, fără a mai aştepta să se răzgândească zâna: Vreau să călătoresc cu soţul meu drag în jurul lumii! Zâna flutură bagheta magică şi apar două bilete de călătorie în mâinile ei. Soţul a văzut atunci că e treabă serioasă… S-a gândit un moment şi îşi îndreptă privirea spre soţie şi îi spuse: Ei bine, asta e o oportunitate cu care nu mă mai întâlnesc a doua oară în viaţă. Îmi pare rău iubirea mea, te iubesc foarte mult (…?), dar dorinţa mea este să am o soţie cu 30 de ani mai tânără decât mine! Soţia şi zâna au rămas profund dezamăgite. Dar dorinţa e dorinţă. Zâna a fluturat bagheta magică şi minune!… Ce credeţi că s-a întâmplat? Soţul a devenit imediat de 92 de ani, iar soţia lui a rămas la cei 62 de ani pe care îi avea!

Citeşte mai mult»

Nu putem trăi singuri – trebuie să iubim!

Astăzi mi-am dat seama (... pentru a nu ştiu câta oară!) de un lucru – nu (mai) pot trăi singur! Trebuie să iubesc... Mult, foarte mult, extraordinar de mult. Nu pot trăi singur în viaţă... Trebuie să iubesc!

Dar staţi, să nu mă înţelegeţi greşit! Nu am nicio vină pentru ambivalenţa cuvântului "iubire". Şi, prin urmare, nu am nicio vină că  atunci când trebuie să vorbesc despre relaţia mea cu Dumnezeu sau despre deschiderea faţă de fraţii mei trebuie să folosesc acelaşi cuvânt pe care îl folosesc şi "maneliştii". Şi ce vină să am eu că auzim acest cuvânt deopotrivă în telenovele, în muzica perversă de astăzi (= "o noapte de iubire"), în filmele holywoodiene, la fiecare colţ de stradă şi, bineînţeles, în biserică.

Pur şi simplu, citind şi meditând Evanghelia pe care Biserica ne-o propune spre reflecţie în duminica a VI-a din Timpul Paştelui am ajuns la această concluzie: trebuie să iubesc mai mult... Trebuie să-l iubesc mai mult pe Dumnezeu pentru că mult mai mult decât merit mă iubeşte El... Trebuie să iubesc mai mult oamenii, pe toţii oamenii: şi pe cei care-mi plac şi pe cei care nu-mi plac, şi pe cei care îmi vor binele şi pe cei care îmi vor răul, şi pe cei care mă vorbesc de bine şi pe cei care mă vorbesc de rău pe la spate… Trebuie să iubesc mai mult pentru că Isus, cel care mă cunoaşte mai bine decât mă cunosc eu, asta mi-a cerut – să iubesc: „Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unii pe alţii”.

Isuse, dacă tu îmi ceri „doar atât”, eu, la rândul meu, îţi cer „doar atât”: Aceasta îţi cer: să mă ajuţi să iubesc aşa cum mi-ai cerut!

Citeşte mai mult»

Isus ne este de ajuns!

Este impresionant dialogul dintre Isus şi apostolul Filip (cel pe care îl sărbătorim astăzi) din Evanghelia zilei.

Filip – "Doamne, arată-ni-l pe Tatăl şi ne este de ajuns!"... Nu mai vrem nimic altceva decât să-l găsim pe el. Pe el îl căutăm în tot ceea ce facem pentru că "neliniştită va fi inima noastră (...)" până ce nu-l vom găsi pe Tatăl.

Isus – "De atâta vreme sunt cu voi şi tu nu m-ai cunoscut, Filipe? Cine m-a văzut pe mine l-a văzut şi pe Tatăl". Eu vă sunt de ajuns! 

Isuse, Totul meu,  fă să primesc cu inima deschisă tot ceea ce-mi trimiţi şi ajută-mă să nu-mi doresc niciodată mai mult decât îmi oferi tu! Ajută-mă... să-mi ajungi!!! 

Citeşte mai mult»