Credinţa… Un dar gratuit al lui Dumnezeu menit să
aline singurătatea, neputinţa şi fragilitatea omului!
Credinţa… Un act de încredere al omului în
Creatorul şi Mântuitorul său, prin care pariază totul pe Dumnezeu!
Credinţa… O comoară atât de importantă şi frumoasă
purtată de oameni în vase fragile de lut!
Cât de importantă este credinţa…! Câte minuni este
capabilă să facă ea în viaţa oamenilor!
Câte minuni a făcut ea în viaţa lui Abraham –
acest bărbat chemat de Dumnezeu să părăsească pământul şi casa părinţilor săi,
pentru a se deschide unui „viitor total nesigur pentru el”. Putea alege să
rămână cu părinţii săi, dar nu a făcut-o – a
avut încredere în Dumnezeu, a pariat totul pe El.
Dumnezeu îi promite urmaşi nenumăraţi „câte stele
sunt pe cer şi câte fire de nisip sunt pe malul apei”. Dar a înaintat în vârstă
şi nu avea încă nici un copil. Cu toate acestea, a continuat să creadă în El.
A primit un copil şi, după ce a crescut mare,
Dumnezeu îi cere să i-l ofere ca jertfă pe muntele Moria. Era singurul copil,
iar el era deja în vârstă. În plus, Dumnezeu îi promisese urmaşi nenumăraţi…
Acum îi cere să-l sacrifice. Ar fi putut renunţa, dar… a preferat să se încreadă în continuare în El; pariase deja totul pe
El, nu?
Dumnezeu se convinge acum de „calitatea”
slujitorului său şi ştie că descendenţii săi vor avea un „PĂRINTE” la care se
vor putea raporta mereu ca standard al
credinţei şi al încrederii în El.
Deseori viaţa ne conduce şi pe noi pe muntele Moria – acolo unde credinţa ne
este pusă la încercare. Este suficient un eşec, o boală, o problemă mai mult
sau mai puţin majoră în viaţă şi… iată-ne sus, pe Moria. Momente în care ne
vine foarte greu să mai avem încredere în Cel care a permis să ni se întâmple
toate acestea.
În astfel de momente să privim spre PĂRINTELE
CELOR CARE CRED, spre Abraham, care a pariat totul, până la capăt, pe Dumnezeu.
Şi nu a fost deloc dezamăgit, pentru că Dumnezeu nu e ca noi, ci mereu se ţine
de cuvânt…