Trei cuvinte: “Casa lui Dumnezeu” sau “peşteră de tâlhari”?

În duminica a treia din Postul Mare (Anul B) ascultăm şi medităm Evanghelia alungării negustorilor din Templu. Isus „a făcut un bici din funii şi i-a izgonit pe toţi afară din templu, împreună cu oile şi boii, a aruncat pe jos banii schimbătorilor şi le-a răsturnat tarabele”.

Ce se întâmplase? Templul înceta să mai fie o locuinţă a lui Dumnezeu şi un loc de întâlnire al omului cu Creatorul său. Devenise tot mai mult o piaţă publică în care mergeai pentru a vinde şi a cumpăra (se întâmpla asta mai ales în pragul sărbătorii Paştelui când Ierusalimul devenea neîncăpător din cauza nenumăraţilor pelerini veniţi de peste tot).

În astfel de condiţii, Isus reafirmă cu putere identitatea şi finalitatea originară a Templului: el este Casa Tatălui şi loc de rugăciune, de întâlnire şi dialog al omului cu Dumnezeu.

Acest episod din viaţa lui Isus mă face să mă gândesc la importanţa, identitatea şi finalitatea Templului nostru. Nu, nu mă gândesc la o clădire pe care o numim biserică… Dar mă gândesc mai întâi la noi, la sufletele noastre - aceste sanctuare ale lui Dumnezeu (sf. Augustin); mă gândesc la trupurile noastre - aceste temple ale Duhului Sfânt (1 Cor. 3, 16-17)… Cum arată? Ce sunt: case ale lui Dumnezeu sau peşteri de tâlhari?

Peştera de tâlhari e un ceva rece şi fără lumină. În ea domneşte frica, neliniştea, tulburarea, încrâncenarea.

Casa lui Dumnezeu e un ceva plin de lumină, de căldură şi de pace. În ea domneşte blândeţea, armonia, curăţia, liniştea, echilibrul, iertarea, iubirea…

Luaţi astea de aici şi nu faceţi din casa Tatălui meu o casă de negustorie (o peşteră de tâlhari)!

O, de-am asculta şi noi glasul lui Cristos şi de ne-am lăsa măcar puţin atinşi de biciul lui…!

Iată textul evanghelic de mâine:

Paştele iudeilor era aproape, iar Isus a urcat la Ierusalim. Şi a găsit în templu vânzătorii de boi, de oi şi de porumbei şi pe schimbătorii de bani şezând acolo. Făcând un bici din funii, i-a alungat pe toţi din templu, la fel ca şi oile şi boii; a împrăştiat monedele schimbătorilor de bani şi a răsturnat mesele, iar celor care vindeau porumbei le-a zis: “Luaţi acestea de aici! Nu faceţi casa Tatălui meu casă de negustorie”. Discipolii lui şi-au adus aminte că fusese scris: Zelul pentru casa ta mă mistuie. Aşadar, l-au întrebat iudeii şi i-au zis: “Ce semn ne arăţi că ai dreptul să faci acestea?” Isus le-a răspuns: “Dărâmaţi acest templu şi în trei zile îl voi ridica!” Aşadar, i-au zis iudeii: “Acest templu a fost construit în patruzeci şi şase de ani şi tu îl vei ridica în trei zile?” Însă el vorbea despre templul trupului său. Deci, când a înviat din morţi, discipolii lui şi-au amintit că a spus aceasta şi au crezut în Scriptură şi în cuvântul pe care îl spusese Isus. Pe când era în Ierusalim, la sărbătoarea Paştelui, mulţi, văzând minunile pe care le făcea, au crezut în numele lui. Dar Isus nu se încredea în ei pentru că el îi cunoştea pe toţi. Şi nu avea nevoie ca cineva să aducă mărturie despre om, pentru că el cunoştea ce era în om. (Ioan 2,13-25)