Înfruntă-ţi uriaşii! (Partea I)

(Prima parte a unei meditaţii pe care am ţinut-o unui grup de aproximativ 60 de tineri din Iaşi adunaţi pentru o zi de reculegere în Postul Mare 2012. În pregătirea acestui material, m-am folosit de o carte scrisă de Max Lucado, Înfruntă-ţi uriaţii! Text biblic de referinţă – Capitolul 17 din Cartea întâi a Regilor). 

Este fascinantă această istorie a unei lupte inegale.

Este vorba despre un tânăr fără experienţa vieţii, un tânăr fraged, slab, fără cunoştinţe în ale luptei, care ştia doar să păzească nişte oi şi să tragă cu praştia după animalele sălbatice care atentau la turmiţa sa de oi. Aşadar, un astfel de tânăr, pe nume David, şi un colos, un uriaş, un experimentat în ale războiului, în ale luptei – Goliat… Peste trei metri înălţime, cu un scut de 40 de kg şi o suliţă de 30 de kg. Un adevărat monstru… Imaginaţi-vă o mini-bicicletă care atacă un trailer cu 18 roţi. Mihai Viteazu cu sabia lui și armata americană cu bombele sale…

Citeşte mai mult»

Un om fără prefăcătorie

Text biblic de referinţă: Ioan 1, 45-51

„Te-am văzut pe când stăteai sub un smochin”, i-a spus Isus lui Natanael, aşa cum îl numeşte evanghelistul Ioan pe sfântul Bartolomeu, cel pe care sfânta Biserică îl sărbătoreşte astăzi 24 august.

La fel ar putea să ne spună Isus şi nouă: „Te-am văzut când munceai, te-am văzut când te-ai ridicat dimineaţă din pat, te-am văzut când mergeai cu tramvaiul, te-am văzut în biserică, te-am văzut meditând Cuvântul meu…” Da, ar putea să ne spună şi nouă aceleaşi cuvinte, pentru că el ne vede în fiecare moment.

Dar oare ar putea Isus să spună şi despre noi aceleaşi cuvinte pe care le-a spus despre Natanael: "Iată un adevărat israelit, un om căruia nu-i place prefăcătoria"(Ioan 1.47)? Oare ar putea spune Isus despre noi aceleaşi cuvinte: „Iată un creştin căruia nu-i place prefăcătoria; iată un creştin care caută cu sinceritate adevărul, care nu minte, care nu mă înşală, care nu joacă teatru în faţa mea... Iată un creştin pe care mă pot baza…” Oare ar putea spune Isus şi despre noi aceleaşi cuvinte?

Citeşte mai mult»

Exist ca să trăiesc

Două verbe – "a exista" şi "a trăi"... De cele mai multe ori le folosim ca fiind sinonime, în mod alternativ, când pe unul când pe altul, vrând să exprimăm cu ajutorul lor aceiaşi realitate. Dar, de fapt, ele surprind două realităţi diferite, chiar dacă sunt foarte strâns legate între ele.

"A exista" se referă la faptul de "a fi", de a fiinţa. Este un dat pe care l-am primit în mod gratuit din partea lui Dumnezeu. Existăm pentru că Dumnezeu ne-a chemat la viaţă prin colaborarea părinţilor noştri.

"A trăi" nu se referă doar la simpla existenţă, ci adaugă o nuanţă nouă: modul în care noi primim şi preţuim darul existenţei. Acesta este verbul care face diferenţa între oameni: existăm toţi, dar nu trăim toţi. Existăm toţi pentru că suntem în viaţă, dar nu trăim toţi pentru că nu ne bucurăm de viaţă...

Citeşte mai mult»

Între dezamăgire şi împlinire

Sâmbătă după-amiază am postat pe facebook un citat luat din cardinalul Montini care mi-a plăcut foarte mult: „Pentru mulţi creştini nu mai există opoziţie între Cristos şi lume, nu pentru că lumea s-ar fi convertit la Cristos, dar pentru că ei, creştinii, s-au convertit la lume”. Au fost mai mulţi „prieteni virtuali” care au lăsat un comentariu la această postare. Dar mi-a atras atenţia, într-un mod deosebit, unul care spunea: „poate că Cristos a dezamăgit”, de aceea creştinii tind tot mai mult să se convertească la lume, la mentalitatea lumii.

Oare Cristos dezamăgeşte?

Citeşte mai mult»

Puterea unei priviri

Astăzi este sărbătoare… Este sărbătoare pentru că celebrăm memoria celor doi stâlpi ai Bisericii Romane: sfinţii Petru şi Paul. Amândoi au fost apostoli, amândoi l-au iubit mult pe Cristos, amândoi au dat o mărturie extraordinară despre credinţa lor, amândoi au pecetluit credinţa şi mărturia lor prin vărsarea sângelui, murind ca martiri… Dar, în acelaşi timp, amândoi au cunoscut momente de slăbiciune, amândoi au fost oameni slabi. Nu celebrăm astăzi memoria unor oameni perfecţi, a unor oameni fără cusururi, fără lipsuri. Dimpotrivă celebrăm memoria unor oameni care au experimentat din plin slăbiciunea.

Dacă astăzi aceşti doi sfinţi ne sunt prezentaţi de către Biserică drept modele, exemple de urmat, asta se datorează harului care a lucrat în ei. Şi tocmai despre acest lucru aş vrea să vorbesc în continuare. Dacă ar fi să dau un titlu predicii de astăzi aş numi-o aşa: puterea unei priviri.

Cât de importantă este privirea! Ce forţă are privirea! O privire îndreptată asupra ta te poate readuce la viaţă sau te poate condamna la moarte; îţi poate reînsufleţi curajul şi speranţa sau te poate arunca în abisul descurajării. Ce forţă are privirea!

La Auschwitz deţinuţilor le era interzis să-i privească pe soldaţi în ochi. Dacă un deţinut privea în ochi un soldat, era imediat executat. Dacă un soldat privea un deţinut, soldatul era pedepsit. Ştiţi de ce? Pentru că privirea lor putea provoca milă, compasiune, putea aduce un strop de umanitate în inima soldaţilor. Acest lucru le era interzis. Le era interzis să privească şi să fie priviţi… Le era interzis să fie oameni…

Citeşte mai mult»

Convertit pe patul de moarte

Donald Whitaker a fost medic de profesie şi om de ştiinţă care l-a respins în mod constant şi brutal pe Dumnezeu. Pe patul unui spital descoperă nevoia de iertare, de mântuire (un cuvânt care nu-i spunea mai nimic înainte). Astfel, îl descoperă pe Dumnezeu şi. odată cu el, descoperă pacea şi liniştea interioară pe care le căutase toată viaţa.

Mai jos puteţi urmări un material emoţionant cu mărturia pe care o dă el însuşi. Printre altele spune:

Este foarte uşor să fii ateist atunci când ai succes în viaţă. Un ateist îşi spune: N-am nevoie de Dumnezeu... Cine este Dumnezeu? Dar este foarte greu să fii ateist atunci când te afli pe patul morţii.

Citeşte mai mult»

1+1+1= IUBIRE

Omul, încă de la apariţia sa pe acest pământ, a simţit nevoia de a admite existenţa unei fiinţe superioare, transcendente, pentru a reuşi să explice ordinea existentă în lumea în care tocmai “s-a trezit”. Aşa se explică cum fiecare popor antic avea propriile sale zeităţi: obiecte sau fenomene ale naturii, pe care le personificau şi le considerau divine, superioare lor. Chiar şi astăzi, orice trib, fie el cât de îndepărtat sau izolat, posedă anumite tradiţii religioase prin care încearcă să ofere un răspuns întrebărilor fundamentale pe care orice om şi le pune: cine sunt, de unde vin, unde mă îndrept? Sunt întrebări pe care omul nu le poate ocoli, iar aceste întrebări cer un răspuns. Pentru a le oferi un răspuns, majoritatea popoarelor din istorie au “inventat” un Dumnezeu.

Citeşte mai mult»