(Interviu difuzat la Radio Maria, joi 19 aprilie 2012 de la ora 12.15)
1. Vă rugăm să aprofundaţi temele principale ale audientei generale de
ieri, miercuri 18 aprilie 2012.
Sfântul Părinte porneşte de la un text din Faptele
Apostolilor, numit şi „Micile Rusalii”. Acest text spune că după ce apostolii
Petru şi Ioan au vindecat, prin puterea lui Isus cel viu care lucra în ei, un
paralitic la poarta Templului, şi după ce au fost închişi şi eliberaţi, ei s-au
întors în mijlocul celorlalţi apostoli şi, povestindu-le toate aceste
evenimente, şi-au ridicat toţi privirea spre cer şi au făcut această rugăciune
foarte frumoasă:
Doamne, tu care ai făcut cerul, pământul, marea şi toate cele ce sunt în ele, care prin Duhul Sfânt şi prin gura părintelui nostru David, slujitorul tău, ai zis: "Pentru ce s-au întărâtat neamurile şi popoarele şi au cugetat cele deşarte? S-au ridicat regii pământului şi mai marii s-au adunat laolaltă împotriva Domnului şi împotriva unsului său". Într-adevăr, împotriva slujitorului tău sfânt, Isus, pe care tu l-ai uns, s-au adunat laolaltă în oraşul acesta şi Irod, şi Pilat, cu bătrânii şi poporul lui Israel şi au făcut toate câte puterea şi înţelepciunea ta dinainte au orânduit să fie. Şi acum, Doamne, priveşte la ameninţările lor şi dă slujitorilor tăi să vestească cuvântul tău cu toată îndrăzneala, întinzând dreapta ta spre vindecare şi săvârşind semne şi minuni, prin numele sfântului tău Fiu Isus.
Pornind de la acest text, sfântul Părinte vorbeşte
despre importanţa şi valoarea rugăciunii, oferindu-ne mai multe calităţi ale
sale pe care le extrage tocmai din această rugăciune a apostolilor.
Astfel, prima calitate a rugăciunii despre care
vorbeşte papa Benedict este comuniunea.
Toţi împreună s-au rugat, ne spune
textul (nu doar Petru sau Ioan, ci toţi împreună). Această rugăciune
comunitară, făcută împreună cu ceilalţi membri ai comunităţii de credinţă
„trebuie să fie fundamentală pentru Biserică”, spune sf. Părinte. În mijlocul
persecuţiilor de tot felul prin care trece Biserica, ea trebuie să aibă
înţelepciunea de a se uni în rugăciune pentru că, aşa cum spunea atât de frumos
sfântul Augustin: rugăciunea este puterea
omului şi slăbiciunea lui Dumnezeu.
O a doua calitate a rugăciunii despre care
vorbeşte sfântul Părinte este aceea că rugăciunea
nu trebuie să forţeze mâna lui Dumnezeu. Ucenicii nu-i cer lui Dumnezeu
nimicirea duşmanilor, aplanarea conflictelor, ci îi cer putere pentru a-l putea vesti pe Isus cel viu tocmai în mijlocul
acestei situaţii defavorabile. La fel şi noi în rugăciune nu trebuie să-i
forţăm mâna lui Dumnezeu (să-i cerem rezolvarea tuturor problemelor şi
eliminarea suferinţei din viaţa noastră, ci trebuie, asemenea apostolilor, să-i
cerem putere şi curaj pentru a putea duce mai departe această cruce pe care o
purtăm pe umerii noştri).
A treia calitate a rugăciunii pe care o extrage
sf. Părinte papa din textul din Faptele Apostolilor este încrederea într-un Dumnezeu atotputernic. Rugăciunea apostolilor
începe cu aceste cuvinte: „Stăpâne, tu care ai făcut cerul, pământul şi marea
şi toate câte sunt în ele” (Fap 4,24). Observaţi cum, apostolii se
adresează unui Dumnezeu de la care sunt convinşi că pot obţine ajutorul. Cât de
important este şi pentru noi ca atunci când ne rugăm să fim convinşi de acelaşi
lucru: sigur, Dumnezeu ne poate ajuta pentru că el este atotputernic, sigur ne
poate oferi putere în încercări pentru că el poate face tot ceea ce doreşte.
Şi, în sfârşit, a patra calitate a rugăciunii este
aceea că rugăciunea are puterea de a
cutremura, adică de a transforma pământul şi lumea. După ce apostolii au
terminat rugăciunea, ne spune sfântul Luca "s-a cutremurat locul în care
erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sfânt şi vesteau cuvântul lui Dumnezeu
cu îndrăzneală" (Fap 4,31). Acesta este efectul rugăciunii:
rugăciunea îl aduce pe Duhul Sfânt care schimbă inimile, alungă frica şi neîncrederea,
oferind forţă, pace în suflet şi curaj în faţa tuturor încercărilor.
Rugându-ne astfel, vom reuşi să înţelegem că nici
un eveniment din viaţa noastră nu este întâmplător şi că Dumnezeu veghează
asupra noastră şi ne oferă mereu, nu ceea ce vrem noi, dar ceea ce crede el că
este cel mai bine pentru noi.
2. De ce este rugăciunea prin excelenta comunitară?
Rugăciunea comunitară este fundamentală pentru că
a fi creştin înseamnă a fi în relaţie cu Dumnezeu şi, în acelaşi timp, a fi în
relaţie cu fraţii tăi. Creştinismul are aceste două coordonate inseparabile:
relaţia cu Dumnezeu şi relaţia cu semenii. Creştinul ideal nu este cel care îl
iubeşte foarte mult pe Dumnezeu şi se roagă toată ziua lui. Creştinul ideal
este cel care îl iubeşte pe Dumnezeu, dar îi iubeşte şi pe fraţii săi şi,
împreună cu aceştia, se adresează lui Dumnezeu în rugăciune.
Dumnezeu este un Dumnezeu al comuniunii, care
iubeşte comuniunea şi vrea ca oamenii să fie o familie. Şi cum arată oamenii că
sunt o familie mai bine decât în rugăciunea pe care o înalţă împreună spre
Dumnezeu Tatăl?
Iată de ce şi Isus a spus la un moment dat: „Unde
doi sau trei se adună în numele meu, acolo sunt şi eu prezent în mijlocul lor”.
Rugăciunea trebuie să fie prin excelenţă comunitară pentru că viaţa creştină
înseamnă comuniune cu Dumnezeu şi, deopotrivă, comuniune cu semenii.
3. Ce înseamnă în termeni creştini să te rogi? Să stărui în fata cuiva
pentru a primi ceva meritat sau nemeritat? Să invoci? Să participi la ritualuri?
Să celebrezi? Să dialoghezi?
Rugăciunea este actul spontan al celui care crede.
Şi cu cât credinţa este mai puternică, cu atât te rogi mai mult şi mai des,
pentru că rugăciunea este, înainte de toate, o întâlnire, un dialog cu cel pe
care îl iubeşti. Dacă îl iubeşti mult pe Dumnezeu vei simţi spontan nevoia de a
te întâlni cu el în rugăciune; dacă îl iubeşti puţin sau deloc, atunci
rugăciunea va fi un ceva pe care poate îl faci, dar fără nici o tragere de
inimă.
Îmi place foarte mult ca, atunci când vorbesc
despre rugăciune, să mă folosesc de imaginea a doi tineri îndrăgostiţi, care se
iubesc foarte mult. Dorinţa lor cea mai profundă este aceea de a fi împreună,
de a sta cât mai mult timp împreună şi de a-şi vorbi unul altuia mereu, dacă se
poate şi zi şi noapte.
Tot aşa este şi în relaţia noastră cu Dumnezeu:
dacă am descoperit măcar o parte din iubirea, din pasiunea pe care el o are
faţă de noi, vom simţi în mod spontan dorinţa de a răspunde acestei chemări la
iubire pe care ne-o face Dumnezeu fiecăruia. Şi dacă vom răspunde, ne vom dori
să ne întâlni şi să stăm cât mai mult cu el în rugăciune, exact aşa cum fac
tinerii care se iubesc.
Da, în primul rând rugăciunea este o expresie a
iubirii noastre faţă de Dumnezeu, o întâlnire şi un dialog cu Persoana iubită,
care, în cazul nostru, este însuşi Dumnezeu.
5. De multe ori nu ştim ce avem de cerut. Îi adresăm lui Dumnezeu cereri
stăruitoare, uitând că rugăciunea are mai mulţi paşi: preamărirea, mulţumirea,
ispăşirea, cererea etc..
Nu ştiu dacă există neapărat paşi în rugăciune,
cât mai ales diferite forme pe care le poate lua rugăciunea. Dacă vedem
rugăciunea aşa cum am încercat să o prezint mai înainte ca o întâlnire, ca un
dialog plin de încredere cu cel Atotputernic şi cu cel care Iubeşte, atunci
cuvintele pe care le vei rosti în rugăciune vor fi spontane, vor veni de la
sine, în funcţie de starea de moment în care te afli: dacă vei avea nevoie de
un har de la Dumnezeu, i-l vei cere, dacă în acel moment îţi dai seama că a-i
trădat iubirea lui, îi vei cere iertare, dacă îţi dai seama că te-a ajutat îi
vei mulţumi şamd.
Problema este că foarte mulţi creştini au o
relaţie superficială cu Dumnezeu şi îşi amintesc de el şi de rugăciune doar
atunci când trec printr-un moment mai delicat şi, după ce au încercat toate
variantele, singurul care a rămas este Dumnezeu şi aleargă la el cerându-i ajutorul.
E clar, că nu e corect din partea noastră să
procedăm astfel. Rugăciunea nu este un refugiu la care apelezi atunci când nu
mai ai ce face. Rugăciunea trebuie să fie un dat constant în viaţa fiecărui
creştin şi să se manifeste, aşa cum spuneaţi d-voastră sub diferite forme: ca
preamărire, ca laudă, ca mulţumire, ispăşire, cerere.
6. Efectele rugăciunii sunt vizibile doar in semne si minuni imediate?
Sfântul Augustin spunea aceste cuvinte pe care ar
trebui să le imprimăm adânc în mintea şi în inima noastră: „Roagă-te ca şi cum
totul ar depinde de Dumnezeu şi munceşte ca şi cum totul ar depinde de tine”.
Adevărata rugăciune exclude pretenţia de a se întâmpla minuni vizibile,
palpabile în viaţa ta sau a celor pentru care te rogi. Rugăciunea înseamnă abandonare,
încredere că Dumnezeu ştie mai bine ce este cel mai bun pentru tine. De altfel,
în rugăciunea Tatăl nostru spunem aceste cuvinte: „Facă-se voia ta”, nu
„Facă-se voia mea”.
Aşadar, efectele rugăciunii nu sunt vizibile doar
în semne şi minuni imediate. Efectele rugăciunii sunt mai ales de ordin
interior, pentru că pacea şi liniştea interioară pe care le conferă o rugăciune
făcută bine, nu se pot compara cu nici o altă minune exterioară pe care o putem
primi.
Şi aş vrea să închei cu o
rugăciune care sintetizează aproape tot ce am spus până acum şi care mie îmi
place foarte mult:
O, iartă-mi, te rog, Doamne, atâtea rugăciuni Prin care-ţi cer doar pâine şi pază şi minuni, Căci am făcut adesea din tine robul meu, Nu eu s-ascult de tine, ci tu de ce spun eu. În loc să vreau eu, Doamne, sa fie voia ta, Îţi cer, iţi cer într-una să faci tu voia mea, Îţi cer s-alungi necazul, să nu-mi trimiţi ce vrei Şi să-mi slujeşti în toate, să-mi dai, să-mi dai, să-mi dai, Gândindu-mă că dacă-ţi cânt şi te slăvesc, Am drept să-ţi cer într-una să faci tot ce doresc. O, iartă-mi felu-acesta nebun de-a mă ruga, Şi-nvaţă-mă ca altfel să stau în faţa ta! Nu tot cerându-ţi ţie să fii tu robul meu, Ci tu cerându-mi mie, iar robul să fiu eu, Să înţeleg că felul cel bun de-a mă ruga E să doresc ca-n toate să fie voia ta. AMIN