M-a impresionat mereu figura Mariei Magdalena care plânge la mormântul
lui Isus pentru că nu a mai găsit nici măcar trupul său mort.
Cunoaştem bine istoria vieţii sale, chiar dacă exegeţii şi teologii se
mai întreabă asupra adevăratei sale identităţi. Tradiţia a asociat-o cu femeia
păcătoasă prinsă în adulter care, conform legii lui Moise, trebuie să fie
omorâtă cu pietre. Scriptura zice că Domnul a scos din ea şapte demoni. Deci
este clar că Maria Magdalena, înainte să îl cunoască pe Isus, era o păcătoasă.
Însă momentul întâlnirii ei cu Isus i-a schimbat radical viaţa. Isus reuşise
să-i redea un sens pentru viaţa sa… Din acel moment, Maria Magdalena nu a mai
lipsit de la nici un eveniment mai semnificativ din viaţa lui Isus. O vedem şi
acum în faţa mormântului gol, plângându-l pe cel care i-a schimbat viaţa. Îi
spune „Grădinarului”: „Dacă l-ai luat spune-mi unde l-ai pus şi mă voi duce să
îl iau”. Înţelege îmi lipseşte; nu mai
pot trăi fără el. Dacă ştii vreun indiciu, spune-mi. Am nevoie de el. Este
totul pentru mine. Îl vreau aşa mort
cum e, dar îl vreau pentru că el e totul pentru mine; îmi lipseşte. Mi-e dor de
el!
Cred că acest cuvânt, dor,
este cel care surprinde cel mai bine trăirile Mariei Magdalena din acele
momente. Este o binecuvântare că avem un astfel de cuvânt în limba română. Este
un cuvânt pe care nu îl poţi traduce în nici o limbă modernă. Este un cuvânt inventat nu de minte, ci
de inimă. E un cuvânt al inimii. El înseamnă şi amintire plăcută şi suferinţă că obiectul iubirii tale nu este lângă
tine.
Ei bine, Mariei Magdalena îi era
dor de Isus. Nu putea fără el. Îşi amintea, acolo lângă mormânt, cuvintele
sale, calmul său, iertarea pe care i-o oferise. Îl pierduse o dată când a
murit, iar acum îl pierde din nou. Ce dor îi era de el… Nu putea fără el. Şi plângea…
Oare nouă ne-a fost vreodată dor de Isus? Ne-a fost dor de Dumnezeu?
Dimineaţă când ne-am trezit, ne-am uitat la ceas pentru a vedea cât mai avem
până să ne întâlnim cu Isus, cu cel de care ne este dor? Sau după ce ieşim din
Biserică, am încercat vreodată să calculăm timpul care ne desparte de următoarea
întâlnire cu Isus în Biserică? Sau după ce am săvârşit un păcat de moarte, am
plâns vreodată pentru că acel păcat ne-a rupt de Isus? Ne-a fost vreodată dor
de Isus? Am plâns vreodată atunci când l-am pierdut?
Mariei Magdalena îi era dor de Isus! Martirilor din primele secole care
intrau în Colosseum cântând, chiar dacă urmau să fie sfâşiaţi de dinţii
fiarelor, le era dor de Isus, de Cer. Sfinţilor care abia aşteptau să înceapă
Liturghia pentru a se împărtăşi cu Trupul şi Sângele Domnului le era dor de
Isus… Nouă???
Şi încă un aspect foarte important în Evanghelia zilei. Maria
Magdalena, căreia îi era dor de Isus, i-a apărut Isus. Femeilor sfinte cărora
le era dor de Isus, le-a apărut şi lor. Apostolilor cărora le era dor de el, Isus
le-a apărut. Celor doi ucenici care mergeau spre Emaus şi cărora le era şi lor
dor de Isus, le-a apărut şi lor. Dar Isus nu le-a apărut soldaţilor, nu le-a
apărut arhiereilor, nu i-a apărut lui Pilat, lui Baraba, lui Ana, lui Caiafa.
Nu le-a apărut nici unuia dintre aceştia. De ce? Pentru că nu le era dor de
Isus! Isus le apare după înviere tuturor celor cărora le este dor de el.
Celorlalţi nu…
Isus le apare şi astăzi celor care simt dorul de el. Isus îi apare unui
bolnav care stă imobilizat la pat şi căruia îi este dor de Isus… Îi apare unui
bătrân, îi apare unei mame disperate care îl caută pe Isus. Dar Isus nu-i va
apărea unuia care îl exclude din viaţa sa.
Sunt multe persoane care se plâng: Dumnezeu
m-a uitat, lui Dumnezeu nu-i pasă de mine… Toate aceste persoane care se
plâng de lipsa lui Dumnezeu din viaţa lor, ar trebui să privească spre Maria
Magdalena care plânge lângă mormântul gol şi să-şi pună această întrebare: Dar mie mi-a fost dor vreodată de Isus?
În esenţă, rămâne această întrebare esenţială: îmi este dor de Isus!(?)
Iată şi lectura evanghelică de astăzi:
În acel timp, 11 Maria stătea lângă mormânt şi plângea. În timp ce plângea, s-a aplecat şi s-a uitat în mormânt. 12 Atunci a văzut doi îngeri, îmbrăcaţi în alb, şezând în locul unde fusese pus trupul lui Isus, unul la cap şi altul la picioare. 13 "Femeie, au întrebat-o ei, de ce plângi?" Ea le-a răspuns: "Fiindcă l-au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde l-au pus". 14 Spunând aceasta, s-a întors şi l-a văzut pe Isus, stând acolo în picioare, dar nu ştia că este Isus. 15 "Femeie, a întrebat-o Isus, de ce plângi? Pe cine cauţi?" Ea, crezând că este grădinarul, i-a zis: "Domnule, dacă l-ai luat, spune-mi unde l-ai pus şi mă voi duce să-l iau". 16 Isus i-a spus: "Marie!" Ea l-a recunoscut şi i-a spus în evreieşte: "Rabbuni!" - adică "Învăţătorule!" 17 Isus i-a zis: "Nu mă atinge, căci nu m-am urcat încă la Tatăl meu, dar mergi la fraţii mei şi spune-le că mă urc la Tatăl meu şi la Tatăl vostru, la Dumnezeul meu şi la Dumnezeul vostru". 18 Maria Magdalena a mers şi le-a spus ucenicilor: "L-am văzut pe Domnul şi mi-a spus aceste lucruri!" (Ioan 20,11-18)