Duminica de astăzi mai este numită şi Duminica Tomei – asta pentru că în centrul
celei de-a doua părţi a Evangheliei se află el, Toma, numit Geamănul. De ce oare „Geamănul”? Pentru
că el este geamănul nostru, fratele
nostru, al fiecăruia dintre noi. Fiecare se poate regăsi în experienţa lui Toma
şi în modul său de a gândi. Da, Toma este fratele nostru geamăn.
Vă propun astăzi să încercăm să vedem cum anume ne
reprezintă acest personaj şi ce anume putem învăţa noi, fraţii săi, din
experienţa sa.
Toma a fost arătat cu degetul în mod eronat de
generaţii întregi de creştini, aplicându-i-se pe frunte o etichetă mare „Toma
necredinciosul”. Însă nu este deloc aşa. Aş spune chiar că Toma a fost mai
credincios decât ceilalţi apostoli care şi ei au avut dubii şi au fost cuprinşi
de o mare necredinţă. Însă problema este că Toma nu a fost prezent atunci când
Isus li s-a arătat tuturor ucenicilor adunaţi împreună. Toma nu era acolo şi,
deci, a pierdut prima întâlnire cu Isus.
Şi tocmai aceasta a fost cea mai mare greşeală pe
care a făcut-o el. Nu că a refuzat să creadă, ci că nu a fost prezent în
Biserică, acolo unde Isus s-a arătat. Este primul mesaj pe care ni-l transmite
fratele nostru, Toma, astăzi: cel care
nu este prezent la întâlnirea cu Domnul din Biserică, pierde întotdeauna!
Nu ştim unde era Toma… Poate chiar avea ceva urgent de făcut. Nu avem de unde
să ştim. Dar cert este că a avut de pierdut că nu a mers împreună cu fraţii la
adunarea lor. Este posibil să se fi întors la meseria sa de mai înainte,
descurajat de eşecul urmării lui Cristos. Sau este posibil să fi auzit ceva de
la femeile sfinte că Isus ar trăi, că este viu, şi atunci să fi mers să-l caute
singur în casa prietenilor lui Isus unde locuiau Lazăr, Marta şi Maria, în
Betania, sau poate în sătucul în care au luat Cina cea de Taină. Nu ştim unde
era şi nu ştim ce făcea. Dar nu a fost în Biserică, în acea Biserică de la
început reprezentată prin nucleul apostolilor. Nu a fost prezent în Biserică şi
a avut de pierdut.
Şi ce a pierdut Toma pentru că nu a fost la
întâlnire? A pierdut în primul rând întâlnirea cu Isus, cu Domnul. Şi apoi a
pierdut darul pe care Isus l-a oferit Bisericii, apostolilor – PACEA. Nu
întâmplător, primele cuvinte pe care le rosteşte Isus atunci când le apare
ucenicilor sunt: „Pace vouă”. Isus este interesat ca acolo unde apare el să
aducă pacea. Tuturor celor care îl întâlnesc pe Isus, el le oferă în dar pacea.
Acolo unde este primit, Isus împarte pacea. Toma a lipsit de la întâlnirea cu
Isus şi a pierdut pacea.
IC, Toma este fratele nostru geamăn atunci când
căutăm şi noi o mulţime de motive pentru a lipsi de la întâlnirea duminicală
din Biserică cu Domnul. Aţi observat că Isus s-a arătat prima oară ucenicilor
„în seara primei zile a săptămânii”, adică duminică, iar a doua oară, când era
şi Toma de faţă, „opt zile mai târziu”, adică duminica următoare. Duminica este
ziua privilegiată în care avem posibilitatea să ne întâlnim cu Cristos cel viu,
atunci când venim la Biserică
pentru a participa la sfânta Liturghie. Nu contează motivele pentru care nu
participăm la Liturghie
(pot fi motive dintre cele mai întemeiate), cert este că totdeauna când lipsim
pierdem ceva – pierdem întâlnirea cu
Biserica în care se face prezent Isus şi, mai ales, pierdem darul păcii
interioare de care avem atâta nevoie. Totdeauna când lipsim pierdem ceva.
Cât de importantă este Liturghia duminicală pentru
mine? Simt că îmi lipseşte ceva, că pierd ceva atunci când nu ajung la
întâlnirea cu Domnul? Pentru Toma nu a fost chiar importantă întâlnirea într-o
primă fază. Şi-a dat seama cât de importantă este întâlnirea abia atunci când a
aflat ce a pierdut… A doua oară nu a mai repetat greşeala – a fost prezent la
următoarea întâlnire. Am avut vreodată vreun sentiment similar?
În momentul în care apostolii îi spun lui Toma ce
a pierdut pentru că nu a fost, Toma spune aceste cuvinte: „Dacă nu voi vedea în
mâinile lui semnul cuielor, dacă nu voi pune degetul în locul cuielor şi nu voi
pune mâna în coasta lui, nu voi crede”. Aceste cuvinte devenite celebre, nu
sunt neapărat o expresie a necredinţei lui Toma. Toma era dispus totuşi să
creadă – Dacă voi vedea şi voi pipăi, voi
crede. Eu mă întreb, însă, dacă nu cumva mărturia celorlalţi apostoli nu a
fost cumva prea slabă, prea puţin convingătoare… Cei 10 apostoli l-au văzut pe
Isus cel viu, dar asta nu a schimbat nimic în viaţa lor. Absolut nimic. Iată ce
spune Evanghelia de astăzi: „Opt zile mai târziu, ucenicii lui erau iarăşi în
casă şi Toma era împreună cu ei. A venit Isus, deşi uşile erau încuiate”. Asta
chiar nu înţeleg. Păi, de ce mai stăteau ei cu uşile încuiate după ce l-au
văzut pe Isus? De cine le era frică dacă Isus era viu? Vedeţi, l-au întâlnit pe
Cristos, dar nu s-a schimbat nimic în atitudinea lor. Au rămas exact ca
înainte. Toma avea toate motivele să
nu-i creadă pentru că nu aveau atitudinea unor persoane convinse de prezenţa lui Isus cel viu. Toma se comportă ca şi cum i-ar fi întrebat: „Dar ce aţi făcut voi în plus săptămâna asta,
dacă tot spuneţi că l-aţi văzut? Aţi stat mai mult în rugăciune? Aţi mers în
mijlocul oamenilor pe străzi să le spuneţi că este viu, că trăieşte? Nu v-am
văzut! De ce aţi mai încuiat uşile? Daţi-mi voie să nu cred până ce nu văd şi
nu ating, pentru că mărturia voastră nu a fost deloc convingătoare”.
IC, ca şi creştini, noi credem în înviere şi, sunt
convins, fiecare dintre noi ar putea povesti o întâlnire personală cu Isus cel
viu care a avut loc fie într-un moment de rugăciune personală, fie la o sfântă
Liturghie sau într-un moment mai greu al vieţii când l-am simţit pe Dumnezeul
cel viu prezent şi operant în viaţa noastră. Dar întrebarea care se pune este
aceasta: cum a arătat mărturia mea? Toma,
fratele nostru, este prezent şi astăzi lângă noi şi are nevoie de mărturia
noastră convingătoare asupra prezenţei lui Cristos cel viu în viaţa noastră.
Cât de convingători suntem în mărturia noastră? Oare dacă astăzi sunt mulţi
cei care nu vin la întâlnirea cu Domnul, nu este şi din cauza noastră?
Chiar dacă apostolul Toma nu a primit o mărturie
convingătoare din partea celorlalţi apostoli, totuşi el este dispus să creadă.
Şi, iată, Isus i se arată, îl ajută să creadă. Îl invită să-l atingă, dar Toma
refuză… Ce nevoie mai are să pună mâna, să simtă rănile mâinilor şi picioarelor
Mântuitorului, când îl vede în faţa ochilor credinţei sale. Nu-i rămâne decât
să cadă în genunchi în faţa lui, într-un act de umilinţă şi de profundă
credinţă în divinitatea lui, şi să rostească una dintre cele mai frumoase
rugăciuni: „Domnul meu şi Dumnezeul meu”!
De menţionat că nici un alt apostol nu a făcut un
astfel de gest. Toma, în schimb, l-a făcut…
IC, atunci
când omul este dispus să creadă, Dumnezeu îl ajută. Este suficient ca omul să
facă un pas spre Dumnezeu pentru ca Dumnezeu să facă zece spre el.
Important este acel pas mic pe care noi să fim dispuşi să-l facem spre
Dumnezeu. De restul se va ocupa El. Isus putea să nu-i mai apară lui Toma,
însă, pentru că era dispus să creadă, i-a apărut şi l-a ajutat.
Un singur pas făcut spre Dumnezeu ne va fi
suficient. Trebuie doar să ne hotărâm să pornim spre el, iar el va veni
negreşit spre noi.
Iată de ce apostolul Toma a fost numit „Geamănul”,
pentru că el este fratele nostru… Este fratele nostru atunci când găsim motive
să lipsim de la întâlnirea cu Domnul şi pierdem roadele unei astfel de întâlniri,
mai ales pacea. Este fratele nostru atunci când nu reuşim să dăm o mărturie
convingătoare despre întâlnirea noastră cu Isus cel viu. Dar este fratele
nostru şi atunci când suntem dispuşi să credem şi facem doar un mic pas spre
Dumnezeu.
Doamne
Isus Cristoase, care ai înviat din morţi şi eşti prezent chiar şi acum în
mijlocul nostru, ajută-ne să te recunoaştem, să te întâlnim şi, asemenea
geamănului nostru, să cădem în genunchi în faţa ta şi să-ţi spunem cu toată
credinţa inimii: „Domnul meu şi Dumnezeul meu”!